Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un muncitor a căzut de la etajul al doilea al unei clădiri în construcţie şi s-a zdrobit de caldarâm

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare deosebit de gravă. Inspectorii de muncă au stabilit că victima accidentului de muncă nu purta centură de siguranţă.

UPDATE, ora 16.30: muncitorul accidentat a murit în secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, angajat al societăţii comerciale Rahaf SRL ai cărei patroni sunt turci, lucra la construcţia sediului firmei, situat vizavi de Restaurantul Neacşu.

„În timp ce se afla pe marginea clădirii, muncitorul, care nu era asigurat cu centură şi nici nu era protejat cu o balustradă, a alunecat şi a căzut de pe marginea de sus a clădirii, de la etajul al doilea, fiind rănit grav. A fost transportat la spital, dar starea lui este critică", ne-a informat Ionel Petrea şeful Inspectoratului Teritorial de muncă Galaţi.

La locul accidentului a sosit imediat un echipaj SMURD, coordonat de doctorul Angel Trifan, care a început manevrele de resuscitare ale victimei.

„Victima accidentului a fost diagnosticată cu politraumatism prin cădere de la înălţime. Are mai multe traumatisme la cap, la torace, fracturi ale coastelor cu hemopneumotorax („sânge în plămâni") , fractură de bazin, fractură de femur, fractură de coloană vertebrală, şoc hemoragic şi tensiune arterială foarte scăzută.

Starea pacientului este deosebit de gravă iar pronosticul este rezervat".

Inspectorii de muncă de la ITM au demarat o anchetă.

„Este prematur să mă pronunţ dar în mod cert muncitorul nu nu purta echipament de protecţie adecvat şi nu existau nici balustrade care ar fi putut împiedica accidentul. Urmează să finalizăm ancheta şi să stabilim măsurile stabilite de lege", a mai spus şeful ITM.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a cerut UE 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid 19/ Când vor fi disponibile vaccinurile

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat sâmbătă că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti Covid 19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă. România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism asigurat de

Italia prelungeşte restricţiile pentru combaterea COVID-19

Mediafax acum 9 ore
Purtarea măştii în spaţiile închise este obligatorie iar stadioanele şi discotecile rămân închise. Intrarea în Italia a cetăţenilor care provin din 13 ţări printre care şi Republica Moldova continuă să fie interzisă. Noul decret va intra în vigoare

Focar de coronavirus la un centru social din Huşi, 76 de persoane infectate cu Covid-19. Instituția a intrat în carantină

Libertatea acum 7 ore
Este focar de infecție la un centru social din Huși, unde 76 de angajaţi şi beneficiari au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Instituția a intrat în carantină, iar DSP Vaslui a deschis o anchetă epidemiologică, potrvit Agerpres.

Cinci oameni au murit după ce au sărit de la etajul 12 al unui bloc în care izbucnise un incendiu VIDEO

Romania TV acum 3 ore
Unsprezece persoane au murit, sâmbătă, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul 11 al unui bloc din oraşul Bohumin, Cehia. Printre cei care au murit se numără şi trei copii, dar şi cinci persoane care au sărit de la etajul 12 î

După trei zile de tăcere Nelu Tătaru recunoaște că a greșit calculele pentru începerea școlii: „Vina e a noastră”

Cancan acum 7 ore
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Iași, că formula de calcul privind scenariile legate de începerea școlii, prezentată de Klaus Iohannis, a fost greșită. Nelu Tătaru recunoașt

Manifestații violente în Beirut. Forţele de ordine folosesc gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Gandul acum 7 ore
Forțele de securitate libaneze au tras mai multe runde de gaze lacrimogene spre protestatarii anti-guvern care se află pe străzile din centrul Beirutului, cerând ca Guvernul Libanez să răspundă după explozia de marți care a izbucnit în portul orașul

Tătaru: Am evaluat Spitalul Militar din Iaşi, de mâine sau de luni acest spital va fi introdus în circuitul suport COVID

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus, sâmbătă, că Spitalul Militar din Iaşi va deveni spital suport pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, precizând că la Iaşi paturile de terapie intensivă sunt ocupate aproape în totalitate, fără ca vreun pac

BRAȘOV. Surse: Primarul din Sânpetru, testat pozitiv pentru COVID-19

Transilvania Expres acum 10 ore
Primarul din Sânpetru, Rusu Ion, a fost confirmat cu COVID-19, potrivit newsbv.ro, care notează că Direcția de Sănătate Publică Brașov efectuează ancheta epidemiologică, pentru a identifica persoanele cu care a intrat în contact direct. Luni vor fi

SpaceX va furniza rachete pentru lansările Pentagonului

HotNews acum 6 ore
Compania SpaceX a antreprenorului Elon Musk şi consorțiul United Launch Alliance vor furniza rachete pentru toate lansările din programul spațial militar american până în 2027, conform unei decizii a Pentagonului. SpaceX și United Launch Alliance au

Ce spune Florin Cîţu despre recesiunea tehnica şi estimările agenţiilor de rating

Mediafax acum 11 ore
Ministrul invocă raprtul privind inflaţia prezentat de BNR în aceste zile, care prevede o revenire economică din trimestrul III al acestui an. Revenirea, spune Cîţu, depinde foarte mult de modul în care guvernele în special mix-ul de politica moneta

Vremea

București
acum

26°
dum.

23°/31°
lun.

21°/32°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/28°
lun.

18°/29°
mar.

18°/31°
mie.

17°/28°
Constanta
acum

25°
dum.

23°/27°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
mie.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

18°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/27°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

20°/31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/31°

Editoriale