Sunt inamici publici, dar nu numai la noi: comentatorii TV ai Campionatului Mondial de fotbal stârnesc furtuni de proteste pe tot globul. Sursa: EVZ
Faţă de derapajele lor, până şi vuvuzelele constituie un fundal sonor agreabil. Dar de unde atâta ostilitate? Mai cu seamă din libertatea de expresie.
Oricine are dreptul atât la o părere, cât şi la expunerea ei, toţi chibiţii se pricep mai bine decât cei cu microfon şi căşti la ofsaid, traiectoriile buclu caşei Jabulani, geopolitică fotbalistică. În America, microbiştii s-au înfuriat chiar înainte de a-i asculta pe comentatori.
Le-a fost de-ajuns să afle că ESPN a apelat la trei englezi şi un scoţian, pentru a se lamenta că va fi nevoie de subtitrare, ca la BBC America! Deşi au fost angajaţi tocmai pentru că sunt experţi, britanicii ar fi cel mult potriviţi ca invitaţi, pentru a asigura culoarea şi umplutura, dar nu şi la relatarea jocului pentru fanii soccerului.
În Noua Zeelandă, comentatorilor - şi ei "închiriaţi", doar TVR-ul nu poate, chipurile, respectă banul public! - li se arată carto naşul roşu pentru stereotipuri: toţi fotbaliştii africani sunt entuziaşti, dar naivi, portarii sudamericani - musai excentrici, orice pasă de doi metri cu latul devine genială la brazilieni.
Unii comentatori sunt blamaţi fiindcă nu vor să supere pe nimeni, alţii sunt campioni la servilism (se dă ca exemplu retorica întrebare adresată lui Sven Goran Eriksson: "Cum puteţi fi atât de strălucit, dumneavoastră şi echipa dumneavoastră?").
Poate v-aţi numărat printre telespectatorii enervaţi de pre staţia specialistului Emil "Decât" Săndoi ("Spania a luat decât trei atacanţi" şi altele aşijderea), invitat să comenteze, ca a doua voce, duelul colegilor săi Hitzfeld şi Del Bosque. Adormitor la teorie (practica însă îl omoară!), tehnicianul care se exprimă la fel de potic
