Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firea, Anca Boagiu şi Udrea în desuuri, spre fericirea lui Băsescu şi Voiculescu

Publicat in Adevarul, duminică 2 decembrie 2012 ·

Pictoriţa Marilena Murariu şi-a vernisat la Palatul Şuţu din Bucureti o nouă expoziţie-manifest, intitulată „Show-off, of, of!“, în care satirizează principalele figuri ale vieţii noastre politice, dar şi ale aşa-zisului showbiz de care avem parte prin intermediul micului ecran.

Grotesc este cuvântul de ordine al lucrări artistice din expoziţia „Show-off, of, of!“, dar grotescul derivă din atmosfera infestată în care trăim şi pe care – ne spune Marilena Murariu – prea uşor o acceptăm.

Lucrările artistei au fost respinse de toate galeriile la care a apelat, aici, la Palatul Suţu, fiind primul spaţiu care s-a oferit s-o găzduiască. „Te primim oricând cu flori şi Balcic, dar nu cu aşa ceva”, era replica stas pe care o auzea.

Obsedantele Elene

Expoziţia Marilenei Murariu este singurul loc în care îi veţi putea vedea pe Băsescu şi pe Voiculescu hăhăindu-se împreună şi ţinându-se de gât, ca două feţe ale aceluiaşi rău. Originea răului este exprimată clar de epoleţii cu stele pe care-i poartă majoritatea protagoniştilor „show“-ului expoziţional al Marilenei Murariu (vezi lucrarea „Plasă de stele“). Reapare şi un mai vechi „cal de bătaie“ al artistei, Elena Udrea, cu poşetele ei. În spate se iţeşte, fantomatică, umbra Elenei Ceauşescu.

Expoziţia actuală a Marilenei Murariu vine în prelungirea celei anterioare, „Despre Elena în general“, care a fost la Galeria Simeza în mai 2011. Nouă este acum extinderea spre universul mediatic al showurilor TV, ca spre a arăta că e vorba de acelaşi complex al manipulării, care ne afectează zilnic vieţile, prin intermediul micului ecran. De aceea, titlurile lucrărilor parafrazează denumiri de show-uri TV: „Plasă de stele“, „Duminică noaptea în familie“, „Te-mpui cu blondele“, „Zece şi un sfert pentru România“ etc. Apar şi unele figuri de pe scena internaţională: Merkel, Papandreu, Berlusconi, Sarkozy, Lagarde etc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 54 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°