Emil Constantinescu, preşedinte al României între 1996 şi 2000, vorbeşte despre culisele Mineriadei din iunie 1990. Fostul preşedinte, astăzi în vârstă de 70 de ani, admite că minerii au ştiut exact ce oameni să atace şi ce birouri să devasteze la Universitate.
Mai citeşte şi:
Constantinescu: Dacă nu mă opuneam, Traian Băsescu ar fi putut fi dus în cătuşe în 1999, în dosarul "Flota"
„Adevărul": Cum aţi trăit evenimentele din 14-15 iunie, când minerii au „descins" la Universitate?
Emil Constantinescu: Mă aflam la Florenţa, să semnez un parteneriat cu Universitatea de acolo. Am văzut venirea minerilor la televizor, imagini filmate de reporteri străini. Italienii ne-au spus că ne oferă azil politic - eram împreună cu un coleg -, dar noi le-am răspuns că tot ce vrem e o maşină să ne ducă la Roma, ca să luăm primul avion spre România. Ce am apucat să fac, totuşi, a fost să dau un telefon acasă: băiatul meu avea examen în dimineaţa de 14 iunie, urma să poarte o cămaşă albă... Din fericire, examenul era spre prânz, aşa că am reuşit să-l avertizez la timp.
Când aţi ajuns înapoi în ţară, care era priveliştea pe care aţi găsit-o în urma minerilor?
Eram şeful laboratorului de raze X pentru studii mineralogice. Reuşisem prin contracte, chiar în vremea lui Ceauşescu, să cumpărăm cu o sută de mii de dolari un aparat de raze X, din Germania. Ce am găsit? L-au distrus cu topoarele, au lăsat o rangă înfiptă şi ceva pe care era scris „Aşa ai să mori şi tu!". Şi microscoapele le-au distrus cu topoarele, iar Poliţia era tot timpul lângă ei.
Au intrat şi în biroul dumneavoastră?
Eram doi în birou - colegul meu fusese secretar de partid al Facultăţii, dar era un om cumsecade -, iar biroul lui era intact, până şi creionul era la locul lui! Al meu, în schimb, era răvăşit complet. Aveam în pregătire şapte lucrări care ar fi trebuit să ple
