Verdictul lui Octavian Saiu, nume de prestigiu în critica teatrală, profesor la UNATC şi autor a numeroase cărţi de specialitate incitante - cum că destinul criticului de azi e individual - a aruncat în aer aşa-zisele dezbateri din cadrul colocviului criticilor aicetişti - AICT este organismul internaţional de specialitate.

Repede pus la punct de cei care mai cred că organizarea e mama tuturor succeselor, tânărul critic are de fapt dreptate.

Experienţa domniei sale de teatrolog care are menirea să cerceteze în teorie fenomenul o probează. Ce te faci, însă, cu aceia care duc greul comentariului critic din ziare şi reviste, câte mai sunt ele, luând-o peste nas de la cei despre care scriu şi care evident nu au nevoie de punctul lor de vedere şi nici de spirit critic - am întâlnit teatre care selectează pe site opiniile critice doar în funcţie de laude. Dar, întoarcându-ne la explicaţii terminologice, de când a critica înseamnă doar a lăuda sau a scrie favorabil ? De când e o crimă axiologică să ai alte păreri ? E adevărat că asta a devenit în vremurile de azi intolerabil, mai ales la cei care promovează principiul „dacă nu eşti cu noi esti impotrivă” şi care funcţionează adesea doar pe criterii de generaţii şi parti pris. De unde şi ideea că astăzi avem găşti, nu organizaţii, si cu atât mai puţin afectiuni elective, orientări critice diferite, din a căror înfruntare ar trebui să iasă adevărul.

Să revenim la colocviul cu pricina programat în cadrul Festivalului Naţionalde Teatru de AICT, secţia română, în al cărui bord în poziţia de vicepresedinte se află şi domnul Saiu. Concluzia sa amendată , cea cu destinul individual , a venit după ce conştincioşi şi docţi, invitaţii de peste mări şi ţări, mulţi cu părul alb, încercaseră să dea soluţii în problema concurenţei dintre critica elaborată profesionist şi media socializărilor virtuale, adică spaţiul comen