Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se vrea special, şi chiar reuşeşte să fie. La a patra ediţie, festivalul a câştigat noi teritorii, a cucerit noi elite intelectuale. Ne aflăm în faţa unui efort de marketing fără egal în lumea românească a muzicii clasice, apelând, dacă nu la toate, la numeroase artificii ale domeniului pentru a atrage atenţia. Tineri voluntari sau colaboratori ai festivalului contribuie la rezolvarea atentă a tuturor detaliilor. Programul este ales cu o autentică obsesie pentru diversitate. Mulţi interpreţi,
mulţi compozitori, multe săli, luxurianţă, strălucire, multimedia, video art.
Am ales în mod deliberat din cele nouă concerte din Bucureşti o seară la Palatul Bragadiru, spaţiu de spectacol excentric în raport cu circuitul concertistic bucureştean tradiţional. Am pătruns în cartierul Rahova Uranus în căutarea nesemnalizatului Palat Bragadiru, locul ales de SoNoRo pentru concertele experimentale în urmă cu trei ani.
Muzical şi vizual
Bună dispoziţie şi diversitate sonoră, vizual ingenios, la care se adaugă acustica favorizantă pentru muzica de cameră a Palatului Bragadiru - şi evenimentul este conturat. Dacă mai putea exista un dubiu în privinţa faptului că toată această desfăşurare de forţe se sprijină şi pe un fundament muzical consistent, seara de la Palatul Bragadiru ni l-a spulberat.
Uvertura pe teme evreieşti de Prokofiev şi cvintetul Prayers and Dreams of Isaac the Blind de Osvaldo Golijov pentru clarinet klezmer şi cvartet de coarde au fost însoţite de proiecţiile video ale VJ-ului Andu Dumitrescu şi au fost interpretate de Diana Ketler - pian, Chen Chalevi - clarinet, Daishin Kashimoto - vioară, Alexander Sitkovetsky - vioară, Rãzvan Popovici – violă şi Bernhard Naoki Hedenborg – violoncel.
Entuziasmul şi pregnanţa prezenţei artistice a celor
