Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Rachetele antigrindină, gata de lansare

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Anul acesta, pe lângă cele şase staţii deja funcţionale în judeţul Prahova vor mai fi amenajate două puncte de lansare în Buzău.

Începând de ieri după-amiază, angajaţii Unităţii Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină şi Stimularea Precipitaţiilor-Prahova au început provizionarea cu rachete a punctelor de lansare. După mai multe demersuri efectuate de către autorităţile locale la Bucureşti, unitatea a primit aproximativ 30 de miliarde de lei vechi pentru sistemul operaţional antigrindină.

“Este vorba despre sute de rachete cu care vor fi aprovizionate punctele existente, astfel încât vom fi pregătiţi în orice moment să acţionăm în momentul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile”, ne-a declarat Constantin Nicolescu, şeful Serviciului antigrindină din cadrul Direcţiei Agricole Prahova.

Alte două puncte de lansare în Buzău

Începând de anul acesta pe lângă cele şase puncte de lansare care au funcţionat din 2004 vor fi puse în funcţiune şi două puncte de lansare în Buzău.

“În afară de punctele de la Valea Călugărească, Boldeşti-Scăeni, Mehedinţa, Ceptura, Tătaru, Tohani, suntem în curs de dotare pentru instalarea a două puncte în judeţul Buzău, în zonele Pietroasele şi Vipereşti”, a mai precizat Constantin Nicolescu. Acesta a mai spus că în perioada următoare sunt slabe condiţii de formare a grindinii conform prognozelor transmise la Unitate, însă datele se pot modifica de la o oră la alta.

100 de hectare distruse

De la începutul anului şi până în prezent au fost afectate de grindină aproximativ 100 de hectare de culturi pe raza judeţului Prahova. Acest lucru s-a întâmplat pentru că unitatea nu a putut proteja culturile din lipsa banilor.

Şi anul trecut sistemul antigrindină a funcţionat cu întârziere, acesta primind bani de la guvern tocmai în luna iulie. “În 2008, am lansat 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 12 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 37 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°