Unitatea administrativ-teritorială cu 4.700 de locuitori urmează să fie alipită oraşului Titu. Motivaţia acestei iniţiative este una administrativă: se pot accesa mai uşor fondurile europene, iar preţul serviciilor de apă-canal ar scădea.
Moda comasărilor a cuprins şi Dâmboviţa. Aleşii de la Titu şi Braniştea au decis zilele trecute să consulte populaţie prin referendum, în vederea „desfiinţării comunei Braniştea şi includerea ei ca parte componentă a oraşului Titu”.
Iniţiativa a aparţinut primarului de la Titu, Ilie Dinu, care susţine că vor fi multiple avantaje din punct de vedere administrativ. „Avem serviciile care se întind dintr-o parte în alta a Braniştei, ceea ce ar însemna că vor apărea consumatori pentru apă-canal, iar preţul va scădea. Al doilea motiv. Accesarea fondurilor europene. Una este să ceri bani pentru 10.000 de locuitori, alta pentru 15.000. Apoi, proiectul Primăriei Titu privind centura ocolitoare trece, trei sferturi, pe teritoriul Braniştei şi ca să-l putem pune în valoare trebuie gestionat unitar”, afirmă primarul Ilie Dinu.
Avantaje şi dezavantaje
Dacă la Titu, au votat pentru acest proiect toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică, la Braniştea, aleşii PSD şi PNL s-au opus. Totuşi, şi aici se va organiza referendum, fiind adoptată o hotărâre în acest sens cu votul consilierilor PDL. Viceprimarul Adrian Alexandru este unul dintre cei care se opun vehement desfiinţării comunei Braniştea.
„Ar fi o umilinţă pentru noi. Comuna Braniştea a existat ca unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare înainte de 1900. Practic, noi am stat la baza înfiinţării oraşului Titu. Alţii s-au zbătut şi au înfiinţat localităţi cu 1.500 de locuitori, iar la noi se doreşte desfiinţarea unei comune cu 4.700 de oameni. Nu mi se pare normal”, spune Adrian Alexandru.
Marele dezavantaj pentru locuitorii Bra