După cum am şi aflat în zilele din urmă, există un număr de ameninţări la adresa României, care privesc diverse interese legate de România: de la a fi, de exemplu, o gubernie pe stil nou (adică într-o formulă „democratică”) până la o piaţă de desfacere şi un bazin de resurse, inclusiv umane.
Există interese ale altor state, ale unor centre de putere, ale unor companii, ale unor aşa-zise religii moderne sau ale diverselor centre de activişti pentru o nouă morală fără morală mascate cu abilitate sub umbrela, care pare a suporta orice aberaţie, a drepturilor omului. Nu e o situaţie nouă, nu este o situaţie unică. Toţi ceilalţi actori de pe scena internaţională se confruntă cu astfel de provocări şi ameninţări. Răspunsul este însă diferit de la ţară la ţară.
Printre comentariile primite la analiza precedentă privind Federaţia Rusă, au fost unele care îmi reproşau că văd răul într-un singur loc, adică la Est, în timp ce el este cel puţin asemenea, sau chiar mai fioros la Vest, vezi EU şi SUA. Nu am de gând să reconsider nimic din ceea ce am spus acolo. Vreau însă, ajutat de acele comentarii, doar să extind explicaţiile privind „răul” reprezentat de unii şi de alţii şi deci pericolul pentru România.
Prietenia, grija, solidaritatea, iubirea există doar între oameni; între state există doar interese. Şi posibilitatea de a le negocia. Dacă ai ce negocia, dacă ştii să negociezi, dacă vrei să negociezi şi dacă ai timp să negociezi (adică dacă nu eşti prea ocupat cu ale tale). Din păcate, în România în aceşti 23 de ani nu a fost îndeplinită decât prima condiţie.
Sunt printre cei care susţin cu tărie locul nostru în lumea euro-atlantică. Nu resping nici deschiderea către Est, sau către orice altă destinaţie geografică. Sunt şi printre cei care cred că în aceşti ani am luat din Vest mai ales relele, în timp ce lucrurile bune luate le-am caricaturiza
