Apariţia fenomenului Sorin Oprescu a înviorat brusc atmosfera de lîncezeală.

Nu-ţi trebuie cine ştie ce agerime pentru a observa că demisia şi candidatura lui Sorin Oprescu se constituie într-un eveniment mediatic major. Ultimele zile au fost dominate astfel, în presă, la radio şi la televiziune de ştirile referitoare la cazul Sorin Oprescu: momentul demisiei, momentul depunerii candidaturii, reacţiile fruntaşilor PSD, dar şi ale celorlalte formaţiuni. Apariţia fenomenului Sorin Oprescu a înviorat brusc atmosfera de lîncezeală ce se prefigura a defini campania pentru Bucureşti şi chiar pentru locale. Astfel, fără ca Sorin Oprescu să-şi fi dorit, gestul său a avut efecte neaşteptate în trei planuri:

1) Cel al PSD.

Epopeea candidaturii pentru Bucureşti a ţinut în prim plan mediatic un partid care s-a confruntat şi se confruntă cu o ostilitate nejustificată din partea presei. După reuniunea Comitetului Executiv Naţional, soldat cu desemnarea lui Cristian Diaconescu drept candidat, se părea că PSD va trece în planul secund al interesului media. Decizia lui Sorin Oprescu de a merge pînă la capăt a păstrat partidul în atenţia ziarelor, radiourilor şi televiziunilor. Dacă ne gîndim că dinspre PD-L, formaţiunea dată în sondaje drept principală pe scena politică, nu ne vin decît semnele unei politici de unitate de granit, amintind de cea dusă de răposatul Partid Comunist Român, prin interesul stîrnit de PSD după gestul lui Sorin Oprescu putem vorbi despre un uriaş cîştig de imagine al formaţiunii conduse de Mircea Geoană.

2) Cel al campaniei electorale.

Văzută ca o confruntare între PSD şi PD-L cu un cîştigător sigur (PD-L), campania electorală pentru Bucureşti şi pentru locale în general se anunţa de o plicticoşenie absolută prin notele sale rutiniere: acuzaţii şi insulte, acţiuni electorale fără inspiraţie, gen călăto