Tenisul se înnoieşte şi asta e de bine. Fotbalul ar face bine să ia aminte.
Conform teoriei enunţate de un film interesant şi foarte la modă acum cîţiva ani, sufletul cîntăreşte 21 de grame. Mai puţin filozofi, conducătorii ATP au stabilit că 25 de secunde sînt suficiente ca răgaz pentru sufletul şi trupul unui jucător de tenis între două puncte ale unui meci. Nici mai mult, nici mai puţin. 25 de secunde. Timp în care jucătorul îşi reglează respiraţia, îşi şterge transpiraţia de pe faţă, bate mingea şi priveşte dincolo de fileu, acolo unde adversarul îi aşteaptă serviciul. Asociaţia Tenisului Profesionist a introdus schimbarea în regulament încă din toamna anului trecut, dar aceasta a devenit operaţională de-abia acum, la începutul lui 2013. La prima abatere, avertisment, la a doua, pierderea automată a dreptului la primul serviciu. Apoi, punct pierdut.
Turneul de la Doha a făcut deja primele două victime, francezul Gael Monfils şi spaniolul Feliciano Lopez. Nervi, ceartă cu arbitrii de scaun. Apoi, reculul în joc. Inevitabil într-un sport în care concentrarea este primordială. Explicaţia lui Monfils pentru întîrziere este aiuritoare şi intră sub incidenţa tuturor comitetelor, comisiilor şi ONG-urilor care luptă contra discriminării pe bază de culoare a pielii: “Sînt negru, deci transpir mai mult”. Sau poate că nu, autorul declaraţiei fiind chiar “negru”. Dar vă daţi seama ce iureş ar fi ieşit dacă spunea asta un “alb”? Ori poate că şi un alb va pretinde că nu-i ajung 25 de secunde pentru că răsuflă greu. “Sînt alb, deci îmi pierd respiraţia!”!? Sau “Sînt asiatic, am ochii oblici, deci am probleme cu nocturna!”.
Are dreptate ATP sau nervii lui Monfils şi Lopez sînt justificaţi? Avea nevoie tenisul de o regulă care să îl dinamizeze ori era bine aşa, cu jucătorii care băteau mingea înainte de serviciu pînă se lăsa noaptea? Trebuia impusă o restricţi
