Iureşul politic ce se înteţeşte pe zi ce trece şi care pare să nu mai aibă răbdare până la confruntarea electorală decisivă de anul viitor are resorturi foarte încâlcite. Şi asta deoarece competiţia dintre principalii poli de putere pentru controlul funcţiei prezidenţiale, care va rămâne şi după 2014 cea mai importantă poziţie în stat, se suprapune altor două conflicte majore. Unul este războiul descentralizării şi al regionalizării. Adică lupta dintre baronii de Bucureşti şi cei din restul ţării, dintre nucleul de politicieni şi înalţi funcţionari dornici să păstreze principalele pârghii de finanţare şi control în administraţia centrală şi nucleul baronilor locali ce vor să rupă de la Bucureşti funcţii şi mecanisme care să le ofere mai multă putere şi autonomie. Al treilea conflict este cel al direcţiei strategice a României. Deşi este şi va fi tranşat pe scena politică internă, are o pronunţată dimensiune externă, fiind purtat între adepţii parteneriatelor strategice existente şi aliaţii ascunşi ai unor forţe străine care au tot interesul să ne îndepărteze de la traiectoria prooccidentală. Pe lângă ţintele militare şi politice, contează din ce în ce mai mult şi cea economică, în special cea privind resursele energetice. Asistăm practic la trei războaie într-unul singur, în care principalii combatanţi luptă în paralel pe trei fronturi. Primul efect al acestei situaţii diferite faţă de tot ce am experimentat din 1990 încoace: creşte confuzia. Purtători de vorbe detestabili au ajuns să susţină cauze principial corecte, în timp ce lideri de opinie onorabili au ajuns cruciaţi împotriva aceloraşi cauze, lăsându-se orbiţi de furia împotriva celor care le promovează din interese meschine şi ignorând nevoia de a-şi nuanţa judecăţile. Următorul efect previzibil: va fi foarte greu de acceptat de către idealişti şi de către cei bine ancoraţi în partizanate de tot felul că unii