Un dispozitiv proiectat pentru a reduce zgomotul emis de avioane la decolare şi aterizare a fost realizat de un cercetător român. Piesa va fi folosită de generaţia viitoare de avioane de pasageri. Sursa: CODRIN PRISECARU
Până în 2020, companiile de aviaţie civilă vor trebui să găsească soluţii pentru a reduce nivelul zgomotului emis de avioane, în special la decolare şi aterizare. Este un obiectiv al Comisiei Europene, cum este şi diminuarea cantităţii de combustibil folosit de avioane. Aşa că giganţi ca Airbus, Rolls Royce, DLR, Dassault sau Bombardier au acordat sume generoase celor care produc piese menite să face avioanele mai silenţioase şi mai economice.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Cum ajunge o mică piesă românească pe marele Airbus Un dispozitiv proiectat pentru a reduce zgomotul emis de avioane la decolare şi aterizare a fost realizat de un cercetător român. Piesa va fi folosită de generaţia viitoare de avioane de pasageri.
Fibră de carbon pentru cel mai mare avion de pasageri
Pentru ca un avion să consume mai puţin, este necesar ca el să fie mai uşor. Primul pas a fost făcut deja: Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri, foloseşte materiale compozite (fibră de carbon) în proporţie de 25%. În prezent, materialul compozit este folosit numai pentru carcase sau interiorul aeronavei, dar cercetătorii cred că nu este nicio problemă ca acesta să fie folosit chiar şi la motor.
Sarcina de a realiza una dintre piesele care vor echipa avioanele de peste 5-10 ani a revenit Ralucăi Voicu (30 de ani), inginer român al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.
Piesă mică, efect mare: avion silenţios şi motor mai uşor
După ce a obţinut titlul de doctor la Toulouse (Franţa), tânăra a revenit în România. Susţinută financiar în timpul doctoratului de compania Airbus şi