Prietenului meu, Florin Buzatu
Ca mulţi dintre cititori, mi-am petrecut o bună parte din vara asta toridă înfierbântat în fierăria lui Iocan, spectator al pătimaşelor dispute şi chelfăneli politice, mediatice şi juridice. De pe margine, am deplâns adesea imaginea acestor încăierări şi, succesiv, nivelul de (in)cultură politică şi civică a combatanţilor, manipulările mediatice grosolane şi senina batjocorire a dreptului. Nu revin asupra unor asemenea teme dar, cum dezbaterile şi deliberările au fost vedetele audienţelor verii, compătimesc amărât tot mai vizibila lipsă de respect pentru rigoarea, coerenţa şi temeinicia raţionamentelor şi argumentelor utilizate în dezbaterile din spaţiul public. Pentru exemplificare, nu voi recurge însă la analiza unor simptome ale ilogicului aflate în epicentrul convulsiilor estivale pentru că a curs prea multă cerneală, patimă şi magmă peste asemenea pricini (în plus există riscul ca lipsa de rigoare şi justeţe în tratamentul unor asemenea subiecte să fie motivată de circumstanţe atenuante precum surplusul de umori şi excesul de testosteron din atmosferă). De asemenea, nu am în vedere cazuri extreme, de cruntă lipsă de stricteţe logică şi nici teze de tabloid, aberante sau absurde. Vă propun, aşadar, să lăsăm deocamdată deoparte exemplele de barbare pseudo-silogisme din istoria şi isteria naţional-estivală.
Un studiu de caz interesant l-ar putea reprezenta în condiţiile acestea analizele şi dezbaterile pe subiecte mai puţin încărcate de patimă şi de proximitate. Cazul Assange, bunăoară, analizat într-un articol publicat relativ recent pe Contributors sub titlul “Pussy Riot sau Julian Assange? O alegere simplă” semnat de Petru Clej (Contributors, 20 august 2012), dublat de o analiză geamănă a aceluiaşi distins editorialist intitulată “Barankov, Assange şi dublul standard al preşedintelui ecuadorian” (http://www.acum.tv/a
