Kim Jong-Il este o legendă în viaţă. A cărui poveste începe la naşterea sa... într-o baracă dintr-o bază secretă nord-coreeană, ascunsă de ochii lumii în „măruntaiele” muntelui sacru Paekdu. Potrivit documentelor istorice de la Phenian, citate de mai mulţi bloggeri, când micuţul a văzut lumina zilei, o stea cu o lumină orbitoare a apărut de nicăieri pe cerul albastru şi un curcubeu s-a ivit la orizont, iar iarna a devenit dintr-o dată primăvară...
Ursitoarele i-au prezis viaţă lungă şi avuţie şi nimeni din jurul său nu îndrăzneşte astăzi să susţină contrariul. Dictatorul nord-coreean este portretizat de presa naţională drept cel mai proeminent lider al lumii la momentul de faţă, oamenii din toate colţurile planetei omagiindu-l prin festivaluri pompoase de ziua sa... Admirator neoficial al culturii occidentale, Kim le-a ordonat oamenilor săi să-l răpească pe regizorul sud-coreean Shin Sang-ok pentru a turna o variantă nord-coreeană a filmului Godzilla. Aşa s-a născut filmul Pulgarasi, o propagandă comunistă abjectă. Preşedintele – spun blogurile – ar avea o colecţie impresionantă de DVD-uri: 20.000 de discuri cu filme, muzică, documentare, discursuri pompoase susţinute de-a lungul vremii. Se pare că nu-i lipsesc seriile „James Bond”, „Vineri 13”, „Naşul” şi nici un film în care a jucat Elizabeth Taylor. În 2007, televiziunea americană FoxNews a preluat, de la agenţia nord-coreeană de ştiri Yonhap, o declaraţie a dictatorului, în care acesta admitea, fără nici un fel de modestie, că este un adevărat guru al WorldWideWeb-ului. „Sunt şi un expert al internetului. Sunt de acord ca industria nord-coreeană să fie conectată la internet, dar nu şi populaţia. Dacă această problemă nu va fi rezolvată, înseamnă că nu avem nevoie de internet”, a declarat el după o întrevedere cu omologul său din Sud, Roh Moo-hyun.
Kim împrumută şi cumpără mult mai multe l