Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greu de sinucis! Un bătrân şi-a tăiat venele, a încercat să se spânzure şi s-a aruncat în aer după ce a torturat o femeie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

La 77 de ani, bucureşteanul Ioan Dumitrescu a reuşit o performanţă pe care cei mai temuţi infractori al zilelor noastre cu greu ar putea să o atingă. El a torturat o bătrână de 73 de ani cu un aparat electroşoc, a târât-o de păr, a legat-o şi i-a dat foc la casă. Apoi, a încercat să se sinucidă de trei ori dar nu a reuşit! Sursa: Ciprian Sterian

Deşi par desprinse dintr-o poveste demnă de un film de groază, faptele comise de Dumitraşcu, chiar de Halloween, sunt enumerate de procurori în dosarul de urmărire penală întocmit pe numele acestuia. Aşa cum au comunicat, ieri, anchetatorii, în urmă cu două zile, din motive doar de el ştiute, septuagenarul a intrat cu forţa în casa femeii. Având un aparat cu electroşocuri în mână, Dumitraşcu a început să o lovescă pe biata bătrână pe faţă, pe gât, pe braţe, pe torace sau pe abdomen. Căzută la pământ sub „tirul” de electroşocuri, victima a fost îmbrâncită şi târâtă de păr prin camerele apartamentului iar când a obosit, moşul a legat-o de mâini şi de picioare cu două cordoane din piele.

Apoi, a incendiat două dintre camere. Nepăsător la strigătele femeii, el a luat cheile de la uşa de la intrare şi a încuiat-o pe bătrână în interior. Spre norocul ei, femeia a reuşit să se dezlege. Disperată, ea a făcut semn unor alpinişti industriali care lucrau la peretele exterior al blocului. Aceştia au spart uşa, au intrat în interior şi au scos-o pe bătrână din flăcări.

Cu sânge rece

Între timp, bătrânul torţionar a plecat acasă unde, cu sânge rece, a încercat să îşi pună capăt zilelor într-un mod crud. Prima oară, s-a gândit să moară cu ajutorul gazului de la butelie. Din acest motiv, a etanşat uşa de la intrare cu bandă adezivă, a dat drumul la butelia cu gaz şi a aprins nişte lumânări. Întrucât efectul întârzia să apară, Dumitraşcu a pus mâna pe un cuţit cu ajutorul căruia şi-a tăiat venele de la încheieturile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°