Multe, recente planuri de reformă inspirate de teorii neo-liberale încearcă, promovând conceptul de universitate antreprenorială, să acrediteze ideea că o instituție de învățământ superior ar fi mai bine administrată dacă ar fi condusă ca și o întreprindere economică. Teoria sistemelor sociale a lui Niklas Luhmann susţine în mod destul de convingător faptul că societăţile moderne se caracterizează printr-o diviziune funcţională a subsistemelor. Dacă în epoca premodernă familia şi economia, biserica şi educaţia, dar şi alte subsisteme funcţionale, nu erau bine diferenţiate, modernitatea a adus cu sine maturizarea acestor subsisteme şi existenţa lor din ce în ce mai puţin interdependentă pe baza unui așa-zis medium. Medium-ul este elementul prin care au loc comunicaţiile respectivului subsistem şi este de fapt caracteristica definitorie a subsistemului funcţional. Exemple de astfel de subsisteme ar fi economia și mediumul ei “banii”, politica și “puterea”, cercetarea și “cunoaşterea”, etc. Luhmann găsește că fiecare subsistem funcţional autopoietic închis se dezvoltă pe baza unei logici expansioniste atîta timp cît este neîngrădit. De exemplu, economia eliberată de povara politicului funcţionează expansionist prin ciclurile capitalului. Ca şi agenţii sistemului economic, care tind sa-şi înmulţească banii, agenții sistemului politic tind să-și înmulțească puterea iar agenţii sistemului de cercetare să înmulţească cunoaşterea atât timp cât sistemul este independent. Desigur, nu întreaga societate se divide în subsisteme funcţionale relativ independente, însă apariţia unor astfel de subsisteme este o caracteristică a modernităţii. Sistemului de învăţămînt superior modern este un subsistem funcțional independent, independenţa universităţilor faţă de stat, biserică şi economie numindu-se de regulă autonomie universitară. Mediumul subsistemului funcţional academic este