Lungi şi întortocheate sunt, de obicei, căile prin care o lege devine practică. Acest principiu este valabil şi în cazul ordonanţei de urgenţă prin care guvernul român recunoaşte diplomele de specialist medical obţinute în state din afara Uniunii Europene (Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA).
Măsura a fost luată în decembrie 2012 în mandatul fostului ministru al Sănătăţii Raed Arafat şi vine să contrabalanseze fenomenul emigrării profesioniştilor din sănătate. Ea se adresează atât specialiştilor români care au obţinut diplome în cele cinci state din afara UE şi doresc să se întoarcă în ţară, cât şi celor străini. În România, mai sunt 39.800 de medici cu liberă practică faţă de 55.000 în 1990, conform Colegiului Medicilor. Această statistică ne plasează pe ultimele locuri în clasamentele europene în ceea ce priveşte densitatea de medici la mia de locuitori.
Pentru moment însă, aplicabilitatea ordonanţei se află sub semnul întrebării. Şi nu doar pe motiv că normele de aplicare nu au fost încă aplicate, ci şi pentru că recenta ordonanţă se bate cap în cap cu un alt act normativ. Este vorba despre Hotărârea de Guvern 1282/2007, conform căreia pentru echivalarea unei specialităţi medicale, aplicanţii trebuie să promoveze examenul de rezidenţiat şi să treacă prin toate stadiile pregătitoare ale rezidenţiatului.
Practic, începând cu data de 10 decembrie 2012, când noul act normativ a intrat în vigoare pentru aplicanţii care au obţinut diplome de medic specialist într-unul dintre cele cinci state, se aplică atât condiţiile Ordonanţei de Urgenţă, cât şi cele ale Hotărârii de Guvern. Fapt care a creat un paradox, în final niciunul dintre cele două acte normative neputând fi aplicate. Situaţia poate fi remediată fie de guvern printr-o altă Ordonanţă de Urgenţă, fie de Parlament prin emiterea unei legi care să aprobe ordonanţa în cau