Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu ar putea fi cap de listă la europarlamentare al Alianţei DA

Publicat in Adevarul, marți 13 august 2013 ·

Liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că Alianţa Dreptate şi Adevăr, formată din FC şi PNŢCD, va avea liste comune la europarlamentare, iar el ar putea fi cap de listă.

Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-o conferinţă de presă, că aceasta este varianta care se discută în interiorul alianţei.

„Există o discuţie în partid dacă în calitate de preşedinte al partidului ar trebui sau nu să deschid lista la europarlamentare, urmând ca după vot să mă retrag făcând loc celui care se află pe locul secund“, a adăugat Ungureanu.

Alegerile pentru Parlamentul European urmează să aibă loc în mai 2014.

În ce priveşte alegerile prezidenţiale, Mihai Răzvan Ungureanu a evitat să spună dacă el va candida, dar a precizat într-o conferinţă de presă că Alianţa Dreptate şi Adevăr din care Forţa Civică şi PNŢCD fac parte îşi va nominaliza candidatul pentru prezidenţiale până la începutul lunii decembrie a acestui an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar religios 28 ianuarie

Amos News acum o ora
Calendar ortodox: Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniţă Haris Calendar catolic: Sf. Toma de Aquino, pr. înv. **; Fer. Olimpia, călug. m. În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nost

UE transmite M. Britanii că "niciodată, niciodată, niciodată" nu va face compromisuri privind piața unică

HotNews acum 3 ore
Uniunea Europeană nu va face "niciodată, niciodată, niciodată" compromisuri care să afecteze integritatea pieței sale unice, a avertizat Michel Barnier, negociatorul-șef al UE, spunând că Marea Britanie trebuie acum să se confrunte cu realitatea dup

Tânăr student în China care s-a întors recent la Bacău și are simptome de gripă, trimis la Institutul "Matei Balș": Este foarte puțin probabil să fie infectat cu noul coronavirus

HotNews acum 3 ore
Un bărbat care s-a întors din China în urmă cu câteva zile s-a prezentat la spitalul din Bacău, având simptome de gripă, și este trimis la Institutul "Matei Balș" din Capitală. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Bacău, este vorb

Un copil în vârstă de doi ani a murit din cauza gripei. Nu era vaccinat

Ziarul de Iasi acum 6 ore
​Un copil în vârstă de doi ani din București a murit din cauza infecției cu virusul gripal tip B, cel mic fiind nevaccinat anti-gripal. Există suspiciunea că micuțul s-a îmbolnăvit în timp ce era internat în spital, pentru o altă afecțiune, au decla

Ilie Nastase, dezvaluiri din cariera FABULOASA: 'N-am avut antrenor niciodata, eram singur. Mai venea cate o soție, din cand in cand'

Ziua News acum 31 minute
Ilie Năstase, primul lider din ierarhia ATP, a vorbit în cadrul emisiunii Marius Tucă Show despre diferențele dintre tenisul din perioada sa și cel de acum. Fostul mare sportiv român spune că nu beneficia de antrenori, preparatori fizici sau arbitri

Avionul prăbuşit în Afganistan aparţinea Armatei SUA. Talibanii au revendicat doborârea aeronavei

Adevarul acum 3 ore
Un avion de supraveghere al Forţelor Aeriene americane s-a prăbuşit în estul Afganistanului, luni, transmite presa internaţională. Iniţial, datele păreau să indice că ar fi fost vorba despre un avion comercial, însă această informaţie a fost ulterio

Cîțu, la Digi 24: Primăria Capitalei nu a mai fost controlată de inspectorii fiscali de 10 ani

HotNews acum 2 ore
Primăria Capitalei nu a mai fost controlată de inspectorii fiscali de 10 ani, a declarat luni, la Digi 24, ministrul Finanțelor Florin Cîțu, care a precizat că i se pare ciudat ca o instituție care are bani pentru subvenții în buget să facă un împru

Premierul Orban, la ceremonia de marcare a 75 ani de la eliberarea lagarului nazist Auschwitz-Birkenau

Ziua News acum 3 ore
Prim-ministrul Ludovic Orban a participat, luni, la ceremonia de marcare a 75 ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau. Potrivit unui comunicat al Guvernului, evenimentul comemorativ, desfăşurat sub înal

Dăncilă: Nu am de ce să îmi asum 10 august / Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid

Adevarul acum 3 ore
Fostul premier Viorica Dăncilă spune că nu are de ce să îşi asume ce s-a întâmplat în 10 august 2018 şi că aşteaptă ca justiţia să spună cine este vinovat. "Cine a încercat să lege 10 august de Viorica Dăncilă s-a lovit de un zid", susţine Dăncilă.

Salariile profesorilor vor fi majorate anul acesta

Buna ziua Brasov acum 28 minute
Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a declarat ieri, după o întâlnire cu parlamentarii PNL, că salariile profesorilor vor fi majorate anul acesta. „Pot să vă spun faptul că am asigurat pe toată lumea de un lucru foarte important, şi anume că de la 1

Vremea

București
acum

mar.

3°/11°
mie.

5°/11°
joi

3°/8°
vin.

-0°/8°
Iasi
acum

mar.

-0°/7°
mie.

2°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

mar.

3°/9°
mie.

4°/11°
joi

2°/8°
vin.

-0°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/4°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-2°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/8°

Editoriale