Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Romanian Cowboy, vocea care a uimit Canada

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 octombrie 2008 ·

Sebastian David, inginerul băcăuan strămutat împreună cu familia pe continentul american, îşi construieşte, pas cu pas, un nume în lumea muzicii country.

1 /.

Încă de când locuia în România, Sebastian David (33 de ani) era un telespectator fidel al postului de televiziune CMT, specializat în muzică country, însă nu şi-a imaginat niciodată că va ajunge să concureze într-o competiţie de gen, chiar în Canada, ţara adoptivă. În luna august a acestui an, românul a participat la CMT Karaoke Star, un prestigios concurs de muzică country, al cărui premiu consta în 10.000 de dolari.

Chiar dacă nu a reuşit să treacă de semifinală, Sebastian a fost primit cu căldură de public şi juriu şi s-a ales, în final, cu numele de scenă The Romanian Cowboy. „În luna mai am participat la audiţia pentru CMT Karaoke Star din oraşul Regina şi m-am calificat în primii 10, însă talentul brut şi lipsa mea de experienţă nu m-au ajutat să câştig semifinala. Acum am început lecţiile de voce şi sper din tot sufletul să intru în finală anul viitor“, spune cu speranţă Sebastian, The Romanian Cowboy.

Vânează competiţii

Cowboy-ul român este în prezent designer ACAD la cea mai mare companie de geodezie din Canada - Focus Corporation şi, în paralel cu serviciul, îşi pregăteşte următoarea apariţie pe scena unui concurs de muzică country. „Singura mea şansă de a deveni cântăreţ celebru este câştigarea unui concurs. Acum vânez competiţii cu şanse majore de obţinere a unui contract“, spune Sebastian, care ia lecţii de muzică country ascultându-i pe cei mai cunoscuţi interpreţi ai genului - Alan Jackson, George Strait, Tim McGraw sau Sugarland.

La ţară, în Fort St. John

Sebastian a ales să plece din România în urmă cu cinci ani, după ce schimbase mai multe locuri de muncă, „unul mai prost decât altul“, după cum le descrie, şi, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°