Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Parada notelor de 10 – analiză comparativă pe judeţe, 2013 vs. 2012

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Echipa admitereliceu.ro a realizat o analiză a evoluţiei mediilor obţinute de elevii români la Evaluarea Naţională în 2013 în comparaţie cu 2012, judeţ cu judeţ.

După ce am aruncat o privire de ansamblu asupra rezultatelor la Evaluările Naţionale din ultimii 2 ani, la nivel naţional, am trecut la a cerceta amănunţit care a fost evoluţia de la un an la altul, pe judeţe. Începem cu partea plină a paharului şi anume notele de 10 care s-au luat.

Analiza comparativă a notelor de 10 obţinute la Evaluările Naţionale din 2012 şi 2013 cuprinde statistica numărului de note de 10 la română, statistica numărului de note de 10 la matematică, statistica mediilor de 10 curat la absolvire, statistica notelor finale de 10 de la Evaluare şi statistica notelor de admitere de 10 obţinute, în fiecare judeţ din ţară.

După cum era de aşteptat, ţinând cont de faptul că a avut numărul cel mai mare de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională (peste 11.000 în ambii ani), Bucureştiul este oraşul cu cele mai multe note de 10. Ce este interesant de remarcat, însă, este faptul că deşi numărul elevilor care au suţinut aceste examene a rămas constant în 2012 şi 2013, în anul curent numărul de note de 10 s-a dublat: 88, faţă de 42 în 2012.

Printre judeţele care au cunoscut o dublare sau triplare a numărului de elevi de nota 10 la Evaluarea Naţională în 2013 se numără Brăila, Iaşi, Cluj şi Hunedoara. Situaţia punctuală, pentru fiecare judeţ din ţară, poate fi analizată pe harta de mai jos.

În mod cert rezultatele de la matematică sunt cele care au făcut acest lucru posibil, întrucât în timp ce în 2012, în Bucureşti, la proba de matematică luau nota maximă 614 elevi, anul acesta au reuşit această performanţă 1304.

După cum se poate observa şi în grafic, toate judeţele au cunoscut în 2013 o creştere substanţială a notelor de 10 obţinute la mat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°