•Celor de la DAFIS le trebuie mai mult de 4 ani pina invata un text de lege
De fondul imobiliar de stat aciuat pe raza urbei noastre se ocupa un ispravnic care, de cind a fost numit de primar sa conduca DAFIS, a demonstrat ca mai abitir se pricepe la pozitionarea ochioasa a vestitelor abtibilduri cu textul RxU PLATNIC LA PRIMxRIE si la semnarea intr-o doara, pe nepusa masa, a unor tidule ce i se pun colea, de catre subordonati, in fata, decit la studierea unor legi elementare. Dupa ce ca vinzarea spatiilor comerciale se face intr-un hal fara de hal, solicitindu-se niste preturi de cade chiriasul pe omoplati, capetenia amploaiatilor de la DAFIS a demonstrat recent ca nici legislatia in vigoare privind vinzarea catre chiriasi a imobilelor cu destinatie de locuinta nu o cunoaste neam. De aceea, parca ne vine in minte sa-i solicitam acestui staroste strain de litera legii sa-si schimbe numele in Mishka GUBERNIA, ca prea dovedeste 'mnealui ca are apucaturi de lucrator de printr-o institutie publica dintr-o gubernie sovietica, unde orice slujbas sus-pus facea cam ce-i trecea prin scafirlie.
Dar sa va furnizam si un delicat exemplu in acest sens. Pofim, iaca vine un nene la dom' GUBERNIA si il atentioneaza ca nu prea cunoaste buchiile Legii numarul 112 din 1995, care reglementeaza vinzarea catre chiriasi a cascioarelor cu destinatie de culcus casnic, aflate in proprietatea statului. Mai mult, respectivul nene infiereaza si mai abitir adaugind:
- Si sa stiti ca nici subalternii 'mneavoastra nu cunosc legile, asa sa stiti...
Fraza la care dom' GUBERNIA a zamislit un raspuns de pomina, din moment ce, pe bune, suna taman asa:
- Ei, lasati, or sa aiba si timp sa le invete...
Dupa ce i-a intors spatele reclamantului si s-a inturnat la trebile lui de birou mult mai presante, mai precis la decupatul cu foarfeca a respectivelor sibebi