Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul a fost, timp de trei zile, capitala dreptului european

Publicat in Adevarul, luni 17 septembrie 2012 ·

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad şi Universitatea din Viena au organizat, în perioada 13-15 septembrie, la Palatul Cultural şi Campusul Universitar „Vasile Goldiş", un eveniment academic de o importanţă internaţională în domeniul juridic: Conferinţa „Recodificarea dreptului privat în Europa centrală şi de est între nevoia de reformă şi tradiţie".

La lucrări au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş", prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş", prof. univ. dr. Arhiepiscop Timotei Seviciu, prof. univ. dr. Vedinaş Virginia, de la Universitatea din Bucureşti, profesor asociat al UVVG, preşedintele Tribunalului Arad - lect. univ. dr. Ştefan Lucaciuc, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş", Adrian Mihail Samson, din partea Ministerului Justiţiei, membrii Centrului de Cercetare pentru Dezvoltarea Dreptului European şi Reforma Dreptului Privat al Universităţii din Viena, condus de celebrul profesor austriac Prof. univ. dr. Dr. h. c. Rudolf Welser, coordonatorul grupului de cercetare, fost Decan al Facultăţii de Drept din Viena.

Dintre membrii grupului de cercetare de la Universitatea din Viena, care reuneşte profesori şi specialişti din 20 de ţări, prezenţi la Arad, îi amintim pe Michalek Nikolaus, preşedintele Uniunii Juriştilor din Austria, fost ministru al justiţiei, Christiane Wendehorst, Brigitta Zöchling - Jud de la Universitatea din Viena, profesoara de renume european Tatjana Josipovic de la Universitatea din Zagreb, soţia Preşedintelui Croaţiei; profesori de la marile universităţi europene: prof. univ. dr. Jerzy Pisulinski şi prof. univ. dr. Andrzey Maczynski de la Universitatea Jagiellonski din Cracovia, prof. univ. dr. Jerzy Pocsobut - Varşovia, prof. univ. dr. Hamza Gabor şi prof. univ. dr. Lajos Vekas - U

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°