Cifrele nimicesc tablourile, bursele îneacă conştiinţele, banul face îngerii obezi şi bacantele prostituate.
Cu paracetamol şi ceaiuri naturale „Hapciu” urmăresc alandala competiţii sportive, filme documentare, ştiri. Şi încerc să nu mă enervez. Noroc că boala mi-a tocit nervii.
* Din cauză că sunt hărţuit de boală nu pot citi. E mai uşor să vezi: fără implicare, cum ai fuma o ţigară, deconectat şi, cel mult, excitat. Dimpotrivă, cititul presupune implicare, conectare şi mai mult decât simpla excitare. O lectură adevărată nu o poţi uita curând, cum uiţi un film sau o emisiune tv. Fireşte, există şi felul modern de a citi cărţi: la foc automat şi deconectant. Dar nu lectura-supozitor mă interesează.
* Cu cărţile trebuie să ştii să te porţi asemeni fetei moşului din povestea lui Creangă cu lighioanele Sfintei Duminici: să te familiarizezi cu ele, să le lăiezi (am scris corect, Mircea?), să le domesticeşti. Altminteri, devin fiare de pradă, te duc în bolgiile ideologiilor, ale „ismelor” şi în ţinuturile seci ale Gheonoaiei, unde guri căscate stau gata să te înghită lacome.
* La FILIT am văzut doi adolescenţi discutând... lacom, cu aprindere. Nu auzeam ce spun, dar era clar că vorbeau cu pasiune. Şi cugetam: Uite, vorbesc despre un autor pe care abia l-au descoperit, iar faptul acesta este mai important decât toate discuţiile noastre, ale „specialiştilor”, decât toate discuţiile de la adunările Uniunii Scriitorilor sau de la şedinţele Academiei...
M-am oprit o vreme la aceste gânduri frumoase, apoi vechiul meu demon raţional, terestru şi postdecembrist a început să nu-mi dea pace. Dar dacă discută despre altceva? Odată, într-o berărie, am văzut un grup de tineri discutând. Eram numai eu şi ei. Trăgeam cu urechea. Discută de vreun film, de vreo carte, de fete? Nu. Treizeci de minute au lăbărţat o discuţie despre telefoanele mobile. Când, plic
