Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Şomerii „Dalli”, protest la Primărie

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Aproximativ 150 de angajaţi disponibilizaţi ai firmei Dalli au protestat astăzi în faţa Primăriei Capitalei. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că municipalitatea nu îi angajează pe aceleaşi posturi odată cu preluarea parcărilor firmei.

Protestatarii au anunţat că se vor aduna zilnic în faţa Primăriei Capitalei, între orele 9.00 şi 13.00, până când vor reuşi să poarte un dialog cu reprezentanţii administraţiei locale. Angajaţii Dalli au primit ieri deciziile de preaviz din partea conducerii firmei, urmând ca la data de 15 august să intre în şomaj.

Cele 3.000 de locuri de parcare din centrul Capitalei care se aflau, din 1995, în administrarea firmei Dalli, au fost preluate, începând de vinerea trecută, de către primărie. „Dau parcarea gratis o lună de zile pentru că nu există destui oameni la Primărie ca să facă munca noastră. Au fost luaţi angajaţi de la RADET sau de la alte servicii şi transformaţi în paznici de parcare“, a declarat Cornel Docea, reprezentant al angajaţilor Dalli Exim S.A.

El a adăugat că normal ar fi ca ei să continuie să facă meseria asta, pentru că „departamentul creat în cadrul Primăriei are exact acelaşi obiect de activitate ca al firmei pentru care am lucrat până în prezent“.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu s-a întâlnit azi cu foştii angajaţi ai firmei Dalli, pentru a discuta despre locurile lor de muncă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan anunță schimbări la pensiile speciale ale magistraților: ”Suntem singura țară din lume cu judecătorii pensionari la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 de euro. Ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile PRO TV că executivul nu va mai fi tolera abuzurile făcute de unii angajați de la stat, cu funcții de conducere, pe bani publici. Urmă

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 2 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 3 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum 37 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 13 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 5 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 2 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

31°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

34°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°