Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA prelungesc perioada de închidere a ambasadelor

Publicat in Adevarul, luni 5 august 2013 ·

Washingtonul a anunţat duminică prelungirea până la 10 august a măsurii de închidere a 19 ambasade şi consulate din Africa şi Orientul Mijlociu, ca măsură de securitate în urma unor ameninţări cu atentate din partea Al-Qaida, relatează AFP.

Lista include 15 reprezentanţe diplomatice deja închise duminică, precum şi alte patru, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat. Mai multe alte reprezentanţe diplomatice închise duminică se vor redeschide luni, a adăugat sursa citată.

"Nu este vorba despre o indiciu care se referă la o serie de noi ameninţări, ci mai degrabă de angajamentul nostru de a fi prudenţi şi de a lua măsurile adecvate pentru protejarea personalului nostru, inclusiv a angajaţilor locali şi vizitatorilor misiunilor noastre", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki.

Washingtonul a anunţat joi că cel puţin 25 dintre reprezentanţele sale diplomatice vor fi închise duminică, după ce au fost interceptate mesaje din partea unor oficiali de rang înalt ai Al-Qaida.

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor, evocând "una dintre ameninţările cele mai credibile şi mai precise pe care le-a văzut din 11 septembrie". Un atentat pare "iminent", a declarat el pentru CBS.

Peter King, membru al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a subliniat că serviciile de informaţii evocă "faptul că acesta ar trebui să fie un atentat enorm şi au fost citate şi câteva date". "Credem că se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în jurul unei ambasade, dar nu există nicio garanţie", a adăugat el.

"Există un flux semnificativ care evocă ameninţări şi faţă de acesta trebuie să reacţionăm noi", a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major american. Ameninţările

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele a semnat decretul de eliberare din funcţie a Giorgianei Hosu de la şefia DIICOT

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de eliberare din funcţie a Giorgianei Hosu de la conducerea DIICOT.

Actorul Horațiu Mălăele are COVID-19

Transilvania Expres acum 35 minute
Actorul Horațiu Mălăele a fost confirmat astăzi cu COVID-19 și nu va mai putea fi prezent Serile Filmului Românesc, de la Iaşi, după cum au anunţat organizatorii, citați de Agerpres. Actorul în vârstă de 68 de ani este internat la Spitalul Matei Bal

A murit fratele lui Florin Salam. Nelu era internat în spital, după ce se infectase cu coronavirus

Click acum 24 minute
Fratele lui Florin Salam era internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Bals” din Capitală, după ce în urmă cu două luni s-a infectat cu COVID-19. Fratele lui Florin Salam a murit Recent, familia acestuia era îng

Cristian Tudor Popescu, despre alegerile locale în timpul pandemiei: „Nu poate fi mai rău în secția de votare decât pe plajă la mare”

Gandul acum 11 minute
Cristian Tudor Popescu (CTP) a afirmat vineri seară, la Digi 24, că românii nu ar trebui să se sperie de mersul la vot, la alegerile locale din 27 septembrie, în plină pandemie de coronavirus, mai ales dacă nu s-au speriat de aglomerația de pe litor

Nicusor Dan: "Sunt foarte optimist ca o sa luam sapte primarii din sapte"

Ziare.com acum o ora
Candidatul sustinut de PNL si USR Plus la Primaria Capitalei, Nicusor Dan, s-a declarat optimist ca formatiunile care il sustin vor castiga toate cele sapte primarii din Bucuresti si a facut un apel la bucuresteni sa vina duminica, 27 septembrie, la

Arafat: Deschiderea anului şcolar nu a adus un impact major cu privire la creşterea numărului de infectări

Adevarul acum 16 minute
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat afirmă că deschiderea anului şcolar nu a adus "un impact major” în privinţa creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, însă atrage atenţia asupra faptului că "de apărut sigur or să fie” focare de infe

Atac la Paris | Ministrul francez de interne: A fost un act de terorism islamist

Wall-Street.ro acum 47 minute
Atacul cu armă albă de la Paris soldat vineri cu doi răniţi constituie "în mod clar un act de terorism islamist", a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin pe canalul France 2. "Este strada unde era Charlie Hebdo, este modul de operare al tero

Raed Arafat: Riscăm să avem o iarnă extrem de dificilă, dacă nu respectăm regulile

Ziarul de Iasi acum 42 minute
Raed Arafat a declarat că România ar putea avea o iarnă extrem de dificilă, dacă oamenii nu vor respecta normele impuse de pandemie. Secretarul de stat din MAI a mai spune că riscul de infectare cu Covid-19 este redus la minimum la alegerile din 27

Circulație blocată pe Autostrada București-Pitești

Jurnalul acum o ora
Un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc vineri seara pe Autostrada București-Pitești. Două persoane au fost rănite grav, iar circulația este blocată pe sensul către Pitești. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul Genera

UPDATE Un avion al armatei ucrainene s-a prăbușit / 20 de morți

HotNews acum 55 minute
Un avion de transport al armatei ucrainene s-a prăbușit vineri seară în regiunea Harkov din estul țării, provocând „decese și răniți”, au declarat forțele aeriene naționale într-un comunicat, citat de AFP. UPDATE AFP: 20 de morți în urma accidentul

Vremea

București
acum

23°
vin.

19°/28°
sâm.

18°/30°
dum.

15°/25°
lun.

15°/29°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/24°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/26°
dum.

17°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/25°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
vin.

17°/28°
sâm.

14°/21°
dum.

11°/15°
lun.

12°/20°

Editoriale