Un buzoian, de 62 de ani, este cercetat de poliţiştii craioveni pentru comiterea infracţiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, după ce a reuşit să înşele trei femei dându-se drept angajat al unei societăţi comerciale care se ocupă cu verificarea apometrelor.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, duminică, în jurul orei 13.00, o femeie, de 38 de ani, a sunat la 112 şi a anunţat că un individ dubios i-a sunat la uşă pentru a verifica apometrele din apartament.
Femeii i s-a părut destul de neobişnuit că bărbatul lucra duminica, dar şi faptul că, deşi lăsa impresia că nu ştie prea multe despre apometre, susţinea că trebuie să verifice metrologic contoarele de apă, contravaloarea serviciilor sale fiind de 40 de lei.
Poliţiştii care s-au dus la adresa indicată de femeie l-au identificat pe Sergiu Ghineţ, de 62 de ani, din comuna Secuieni, judeţul Bacău. Oamenii legii au stabilit că bărbatul s-a prezentat sub o identitate falsă, ca lucrător la o societate de verificarea apometrelor, folosind o legitimație falsă și un chitanțier. Poliţiştii de la Investigații Criminale au mai stabilit că, prin aceeaşi metodă, de la sfârşitul lunii septembrie şi până în prezent, buzoianul a încasat suma totală de 160 de lei de la alte trei persoane din Craiova. Oamenii legii au întocmit pe numele lui Sergiu Ghineţ un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
Reprezentanţii IPJ Dolj recomandă să nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse „promoţii“, în scop caritabil sau pentru efectuarea unor sondaje de opinie. Dacă la uşă sună persoane care pretind că reprezintă instituţii ce oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice, de apă sau de gaz etc.), nu le lăsaţi să