Cazul Oltchim, atat de intens mediatizat in ultimele zile, este caracteristic pentru un segment al economiei romanesti, reprezentat de catre stat. Pe de o parte, el sintetizeaza foarte bine efectul deciziilor de politica intarziata, in care acestea sunt luate in pripa, in ultimul moment, de regula la presiunea institutiilor externe, fara analize de impact economic sau social. Pe de alta parte, scoate in evidenta incapacitatea autoritatilor de a gandi si actiona in termenii economiei de piata libera. Oltchim se inscrie in lungul sir al companiilor cu actionar majoritar de stat, in care transparenta redusa si cheltuielile nejustificate economic au permis extragerea de rente, punand in pericol insasi viabilitatea economica a acesteia. Ce se poate face atunci cand datoriile unei companii, cum este Oltchim, depasesc valoarea activelor?

Plaja de actiune devine extrem de redusa in conditiile in care si mediul extern, i.e. cerere scazuta si costuri ridicate, este unul potrivnic.

Din nefericire, aceasta politica a cheltuielilor exagerate, nejustificate economic, se observa pe toate palierele economice unde intervine statul. Pe langa companiile de stat, si mecanismul fondurilor europene a fost infectat puternic de virusul costurilor nejustificate economic, fapt ce a dus la suspendarea in prezent a mai multor programe operationale. Si procesul de achizitie a unor bunuri si servicii publice sau investitiile in infrastructura sunt vizibil afectate de sindromul costurilor exagerate, ceea ce are repercursiuni negative asupra cresterii economice.

Cei patru factoriEconomia Romaniei a ajuns la un punct de inflexiune critic in procesul dezvoltarii sale economice. Patru sunt factorii care definesc acest punct. Primul este necesarul de investitii in companiile cu capital majoritar de stat care au o pondere mare in economie, indeosebi in sectoarele energie si transp