Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpiniştii români s-au aclimatizat repede în Sihuniang Shan

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 februarie 2007 ·

Echipa românească care a plecat în expediţie în China, să cucerească masivul Sihuniang Shan, a trecut de cota 5.000. Leslie Fuckso (liderul expediţiei), Cosmin Andron, Ion „Nuşu” Neagoe, Liviu Neagoe şi Emilian Robert Camerzan au trecut zilele trecute prin efectele aclimatizării. La înălţimea Munţilor celor Patru Fete, durerile, ameţeala şi greaţa le-au făcut câteva ore grele celor cinci bărbaţi. „Stăm la He San Ge (se citeşte Ha San Ga), el este fixerul nostru (ofiţerul de legătură - n.r.). Avem internet, însă telefoanele nu au semnal. Aseară ne era cam rău. Stăm la 3.300 de metri, dar se simte lipsa de oxigen. Am trecut un pas la 4.600 metri, de unde se vedeau munţii spre care ţintim şi apoi am coborât în Rilong. A fost un drum foarte lung şi rău de-a lungul văii, vreo 8-9 ore de mers într-o maşină de teren care s-a dovedit foarte solidă ţinând cont de gropile care au fost. Azi facem bagajele pentru cai şi porteri şi ne hidratăm şi aclimatizăm. Pe Cosmin l-a durut tare capul, a şi vomitat. Espo se simţea şi el rău, Leslie şi cu mine aveam dureri de ceafă, transformate apoi în dureri de cap. Toate au trecut şi ştiam că aşa va fi. E normal să avem astfel de simptome odată cu trecerea bruscă la peste 3.000 de metri”, ne-a scris Ioan „Nuşu” Neagoe (foto), singurul braşovean din echipă.

Temperaturile sunt foarte scăzute

Alpiniştii şi-au continuat ascensiunea spre partea de Nord Vest a muntelui, traseu care nu a mai fost străbătut de nimeni până în prezent. Dacă vor reuşi să cucerească acest perete înalt de 1.500 de metri şi foarte abrupt, alpiniştii se vor putea lăuda ca fiind primii din lume. „Sihuniang Shan - Muntele celor Patru Surori, arată impresionant. Am văzut faţa sudică, însă noi vom încerca să urcăm pe faţa nord-vestică. Zăpada e foarte tare, e îngheţată şi trebuie să mutăm ABC-ul („Advanced Base Camp”, tabăra de bază avansată - tr. engl.)

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 7 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 8 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 11 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°