Petre Pandrea e una din figurile dramatice ale culturii româ­neşti. Cea mai largă parte a scrierilor sale datează din perioada comunistă în cursul căreia autorul s-a văzut azvîrlit în temniţă, fiind recuperate din dulapurile Securităţii abia după 1989. Poate că tocmai ororile epocii care l-au zguduit pe acest intelectual de stînga, cumnat al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, l-au orientat către o memo­rialistică abundentă, înfrigu­rată, sprijin moral prin mobilizarea memoriei, dar şi testimoniu cu sens de memento lăsat posterităţii. Cu atît mai amplă a fost re­zonanţa fărădelegilor re­gi­mului totalitar în conştiinţa lui Pandrea, cu cît formaţia sa era una juridică, iar profesia sa era avocatura. Ca avocat a căutat, conform mărturiilor sale repetate, să respecte "umanismul judiciar", luînd partea celor oropsiţi, a "leproşilor penali", atît în statul "burghez", cînd a salvat de la detenţie şi uneori de la moarte o serie de comunişti, antifascişti, israeliţi, cît şi în statul "socialist", cînd "huliganismul de dreapta a fost înlocuit cu huliganismul judiciar de stînga. Prin urmare un defensor care a lăsat deoparte criteriul politic în beneficiul criteriului moral, nefăcînd uz de criteriul pecuniar. Un avocat "fără arginţi", în schimb în conflict cu ordinea politică, înfruntată cînd de pe poziţia unui umanitarism pe care-l socotea de stînga, ce n-a întîrziat a-l dezamăgi, cînd de pe cea a umanitarismului ca atare ce nu-şi mai găsea loc în contextul anomaliei comuniste. Dacă faţa publică a lui Pandrea era cea de pledant, faţa sa intimă era cea de moralist, a unui moralist care a mînuit condeiul memorialistului, martor al cumplitelor noastre vremi, visîndu-se un soi de Ion Neculce sau Miron Costin al contemporaneităţii. împărţit între activitatea juridică şi cea literară, Pandrea evita, şi pe un versant, şi pe celălalt, aservirea ideologică: "Se pregăteşte un Nep literar în RPR. L