Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piedici la intrarea în Baroul Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 septembrie 2009 · ·

Examenul de admitere în barou se anunţă a fi unul mult mai dificil anul acesta.

Nu doar pentru absolvenţii de Drept, ci şi pentru magistraţii care visează să devină apărători în Capitală.

Iar decanul Baroului Bucureşti, Ion Iordăchescu, are şi o justificare nu doar pentru creşterea gradului de dificultate al testelor, ci şi pentru modificarea datei examenului, care nu va mai fi susţinut în octombrie, ci pe 9 septembrie.

„Comparativ cu alte oraşe din ţară, Capitala are mult prea mulţi avocaţi: 11.000 - adică aproximativ un apărător la 181 de locuitori”, le-a răspuns în urmă cu câteva zile Iordăchescu celor câteva zeci de candidaţi înscrişi până acum la examen, care se plâng că au prea puţin timp la dispoziţie pentru a se pregăti. „Calitatea serviciilor celor care practică avocatura este de multe ori îndoielnică. Examenul mai greu ar mai putea preveni astfel de situaţii”, a conchis el.

„Deşi Bucureştiul are mai mulţi avocaţi decât Belgia, care se poate lăuda cu 7.000 de avocaţi la o populaţie de 10,5 milioane de locuitori - adică un apărător la 1.500 de locuitori -, oficialii baroului nu ar trebui să aibă o problemă cu asta, întrucât avocatura este o meserie liberală, care se alimentează financiar din onorarii. Statul îi plăteşte doar pe cei care pledează din oficiu”, i-a dat replica unul dintre candidaţi.

Magistraţii dau examen

peste alta, doritorii unui loc în baroul din Capitală vor trebui să susţină, în acest an, cinci probe de foc. Astfel, potrivit site-ului instituţiei, candidaţii vor fi obligaţi să-şi etaleze cunoştinţele la Organizarea profesiei de avocat, Drept penal, Procedură penală, Drept civil şi, nu în ultimul rând, Procedură civilă.

Potrivit decanului Iordăchescu, există două modalităţi de a accede în barou: examenul de admitere pentru avocaţii stagiari şi, în pre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 29 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 49 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 58 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°