Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borșa - Ştiri locale

Femeie din Borşa, dată dispărută după ce, de două luni, a plecat din Franţa şi nimeni nu mai ştie nimic de ea

News.ro acum 3 zile
O femeie din Borşa, judeţul Maramureş, a fost dată dispărută, iar Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea ei, în condiţiile în care nimeni nu ştie nimic de ea de două luni. Rudele care au anunţat dispariţia au relatat autorităţilor că femeia a plecat dintr-un oraş din Franţa în 15 iulie, iar de atunci nu ştiu unde se află.

„Poveşti coregrafice în Poieniţă”, workshopuri coregrafice în ţară şi concurs naţional la Braşov

Buna ziua Brasov acum o saptamana
Din această lună până în noiembrie, dansatori şi coregrafi renumiţi – Dumitru Dragomir, Cătălin Tănăsuică, Tudor Duli Babici, Vlăduţ Simulescu, Dănuţ Lăcătuş şi Radu Ionuţ Bogorin – vor coordona ateliere coregrafice la Armeniş (Caraş-Severin), Tulcea, Borşa (Maramureş), Bucureşti, Poiana Stampei (Suceava) şi Braşov. Sunt parte a proiectului „Poveşti coregrafice în Poieniţă”, o iniţiativă culturală dedicată dansului popular românesc, iniţiată de Centrul Cultural Reduta. Prima activitat

Scriitorul Nicoară Mihali a finalizat un roman despre Maramureș

Gazeta de Maramures acum o saptamana
Mircea CRIȘAN Mentalitatea și psihologia țăranului din nordul țării sunt subiect de roman în cea mai recentă carte a scriitorului Nicoară Mihali. Volumul va fi însoțit de un stick personalizat pe care se află filmul documentar „Amurgul zeilor”. Cartea va apărea la începutul lunii octombrie. Pentru că Maramureșul este un spațiu multietnic și multicultural, romanul „Drumul evreilor” al lui Nicoară Mihali cuprinde patru povești. Titlul vine de la un toponim care face legătura între Maram

Lista lui Bolojan

Gazeta de Maramures acum o saptamana
Concedierile din aparatul administrativ, numite în termeni guvernamentali „reformă”, a fost subiectul fierbinte al acestor zile atât în coaliția de guvernare, cât mai ales în teritoriu. Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul a prezentat o simulare a reducerii de posturi. Conform acestei liste negre, în Maramureș s-ar reduce 381 de posturi ocupate și ar fi afectate mai mult de o treime din UAT-uri. 2025 va rămâne în istorie, cu siguranță, ca fiind „anul negru al bugetarilor”. În aștept

Slujire arhierească la Parohia Moisei III, Izvorul Negru

Gazeta de Maramures acum o saptamana
Duminică, 31 august 2025, a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit Biserica Parohiei Ortodoxe „Acoperământul Maicii Domnului” Moisei, Protopopiatul Vișeu, județul Maramureș. „După 18 ani de eforturi, timp în care Părintele Arhimandrit Ioan Horea, împreună cu credincioșii din această parohie, Moisei - Izvorul Negru, au întemeiat, au înălțat, au ctitorit o biserică pentru veșnicie. În tot acest timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, a

Ai jucat la Loto? Vezi dacă te numeri printre câștigători! Ce numere au fost extrase la tregarea loto

Ziua Constanta acum o saptamana
Duminică, 7 septembrie 2025, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 4 septembrie, Loteria Română a acordat 18.456 de câștiguri în valoare totală de peste 1,43 milioane de lei. Rezultatele loto din 7 septembrie 2025 Joker: 5 / 12, 6, 41, 43, 4 Noroc Plus: 3 4 3 2 2 2 Loto 5 din 40: 19, 27, 8, 23, 20, 7 Super Noroc: 7 5 7 3 7 3 Noroc: 2 8 0 1 5 0 1 Loto 6 din 49: 7, 43, 47, 6, 13, 42 La Loto 6/49, la categ

Trageri Loto duminică, 7 septembrie. Report de peste 5,25 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o saptamana
Duminică, 7 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat 18.456 de câştiguri în valoare totală de peste 1,43 milioane de lei.

Reportul la Loto 6/49 depăşeşte 5,4 milioane de euro, iar la Joker 6 milioane de euro, la tragerile de duminică

G4Media acum o saptamana
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, depăşeşte 27,43 milioane de lei (5,4 milioane de euro), iar la Joker, tot la prima categorie, reportul este de 30,67 milioane de lei (6,04 milioane de euro), informează Loteria Română, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la trageril

Numerele extrase la LOTO, duminică, 7 septembrie 2025

Gandul acum o saptamana
Numerele extrase la LOTO, duminică, 7 septembrie 2025. Loteria Română a anunțat că reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 5,40 milioane de euro. Tragerile Loto au loc live la RTV, astăzi, începând cu ora 18:30. Pot fi urmărite numerele pentru Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Duminică, 7 septembrie 2025, telespectatorii au posibilitatea de a urmări o nouă rundă de trageri Loto, live la RTV, începând cu ora 18:30. Rezultatele vor fi afișate în t

Numerele extrase la LOTO, duminică, 7 septembrie 2025

Gandul acum o saptamana
Numerele extrase la LOTO, duminică, 7 septembrie 2025. Loteria Română a anunțat că reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 5,40 milioane de euro. Tragerile Loto au loc live la RTV, astăzi, începând cu ora 18:30. Pot fi urmărite numerele pentru Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Duminică, 7 septembrie 2025, telespectatorii au posibilitatea de a urmări o nouă rundă de trageri Loto, live la RTV, începând cu ora 18:30. Rezultatele vor fi afișate în t

Noi trageri loto duminică, 7 septembrie 2025. Se anunță câștiguri substanțiale

Ziua Constanta acum o saptamana
Duminica, 7 septembrie 2025, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 4 septembrie, Loteria Română a acordat 18.456 de câștiguri în valoare totală de peste 1,43 milioane de lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 27,43 milioane de lei (peste 5,40 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,69 milioane de lei (peste 530.600 de eu

Stațiunea balneară din România populară printre turiști. Zona este bogată în lacuri saline, iar pensionarii vin aici pentru tratamente

Gandul acum 2 saptamani
Voi știați care este stațiunea balneară din România care are mai mulți turiști decât localnici? Este populară printre oameni de toate vârstele, îndeosebi în rândul pensionarilor. Zona este bogată în lacuri saline, iar vizitatorii beneficiază de tratamente pentru ameliorarea diverselor afecțiuni. Aici, o noapte de cazare poate costa în jur de 300 de lei. România ascunde o multitudine de „comori” naturale, iar una dintre ele se află chiar în județul Maramureș. Ocna Șugatag este stațiune

VIDEO. Salvamontiștii au intervenit pentru a salva o turistă din Constanța!

Ziua Constanta acum 2 saptamani
O turistă în vârstă de 54 de ani din Constanța aflată în drumeție și echipată necorespunzător a fost salvată de către echipa Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, joi, 28 august. Potrivit reprezentanților Salvamont, incidentul a avut loc în zona montana a UAT Borșa, unde femeia a suferit un traumatism la membrul inferior datorita incaltamintei neadecvate zonei montane. Salvatorii montani au intervenit rapid, i-au acordat prim

Un polițist a fost agresat în timpul unui control rutier de rudele șoferului. Un pasager din mașină a fost încătușat și reținut

Adevarul acum 3 saptamani
Un control de rutină s-a transformat într-un incident violent în Borşa, judeţul Maramureş. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ultraj după ce un bărbat de 39 de ani, pasager într-un autoturism oprit regulamentar, a făcut scandal şi l-a lovit pe unul dintre agenţi. Bărbatul a fost încătușat și reținut de oamenii legii.

Maramureş: Turistă care s-a accidentat în timp ce se afla pe munte, în zona staţiunii Borşa, recuperată de salvamontişti

News.ro acum 3 saptamani
O turistă din Constanţa care s-a accidentat în timp ce se afla pe munte, în zona staţiunii Borşa, judeţul Maramureş, a fost recuperată, joi, de salvamontişti. Salvatorii montani au constatat că accidentul a avut loc din cauză că femeia purta încălţăminte neadecvată pentru zona în care a urcat.

Maramureş: Poliţist, lovit de un bărbat aflat într-o maşină care fusese oprită pentru un control/ A fost deschis dosar penal pentru ultraj

News.ro acum 3 saptamani
Poliţiştii din Maramureş au deschis un dosar penal pentru ultraj după ce un bărbat aflat într-un autoturism oprit pentru un control, la Borşa, a făcut scandal şi l-a lovit pe unul dintre agenţi. În scandal au intervenit şi rude ale bărbatului agresiv, iar poliţiştii şi-au chemat colegii. Agresorul a fost reţinut.

Un clasament subiectiv al minunilor naturii. TOP 10 CASCADE din România

Gandul acum 3 saptamani
România are unele din cele mai frumoase cascade din Europa. Multe dintre ele sunt în zonele carstice, pline de peșteri sau izbucuri, cum sunt Munții Apuseni sau zonele din Caraș Severin sau Munții Mehedințului. Dar aceste minunății ale naturii pot fi descoperite și în Rodna, Parâng, Ceahlău sau Făgăraș. Acest top publicat de Digi24, nu este un clasament, fiecare turist român sau de aiurea are propriile păreri, dar, una peste alta, toate aceste locuri merită vizitate. Cum și unde trebu

Un clasament subiectiv al minunilor naturii. TOP 10 CASCADE din România

Gandul acum 3 saptamani
România are unele din cele mai frumoase cascade din Europa. Multe dintre ele sunt în zonele carstice, pline de peșteri sau izbucuri, cum sunt Munții Apuseni sau zonele din Caraș Severin sau Munții Mehedințului. Dar aceste minunății ale naturii pot fi descoperite și în Rodna, Parâng, Ceahlău sau Făgăraș. Acest top publicat de Digi24, nu este un clasament, fiecare turist român sau de aiurea are propriile păreri, dar, una peste alta, toate aceste locuri merită vizitate. Cum și unde trebu

JYSK încheie vara cu două magazine noi, în Bucureşti şi Cisnădie, şi ajunge la reţea locală de 157 de unităţi

Ziarul Financiar acum 3 saptamani
JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România şi inaugurează joi, 28 august, două noi magazine, ajungând astfel la o reţea locală de 157 de unităţi. Cele două noi unităţi se află în Bucureşti, zona Valea Cascadelor, şi Cisnădie, judeţul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Noul magazin JYSK din Bucureşti are o suprafaţă totală de 1.200 mp, în timp ce magazinul din Cisnădie ajunge la o suprafaţă totală de 1.2

JYSK încheie vara cu două magazine noi, în Bucureşti şi Cisnădie, şi ajunge la reţea locală de 157 de unităţi

Ziarul Financiar acum 3 saptamani
JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România şi inaugurează joi, 28 august, două noi magazine, ajungând astfel la o reţea locală de 157 de unităţi. Cele două noi unităţi se află în Bucureşti, zona Valea Cascadelor, şi Cisnădie, judeţul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Noul magazin JYSK din Bucureşti are o suprafaţă totală de 1.200 mp, în timp ce magazinul din Cisnădie ajunge la o suprafaţă totală de 1.2

15 august 2025 - Hramul Mănăstirii Moisei - Ziua Maramureșului

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
Vineri, 15 august 2025, de sărbătoarea închinată Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea Moisei din Maramureșul Voievodal, cu ocazia serbării hramului așezământului monahal. „Este praznic mare împărătesc, este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care în ziua de 15 august se umple de lumină, prin evlavia mulțimii credincioșilor care pornesc în pelerinaje spre sfintele mănăstiri. Poporul lui Dumnezeu din R

Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXXII)

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
·12 aprilie 1897. Și-a dat obștescul sfârșit al vieții, la Sighet, Szilághi István, profesor, lingvist, istoric, membru al Academiei Maghiare de Științe din 1846. S-a născut la 6 ianuarie 1819 la Nagykállo. A reînființat Academia Reformată din Sighet, oraș unde a trăit întreaga viață. Enciclopedia României (Cugetarea 1938) îl apreciază ca filoromân. Alexandru Filipașcu îl acuză de „cea mai frumoasă operă de deznaționalizare (n.n. a românilor)” la Liceul Reformat din Sighet, în perioad

Încredere în sănătate, încredere în Maramureș!

Gazeta de Maramures acum 3 saptamani
După ce luna trecută Ministerul Sănătății a aprobat 30 de milioane de lei pentru spitalele din subordinea Consiliului Județean Maramureș, bani care aduc două RMN-uri și un PET-CT de ultimă generație pentru Baia Mare, acum vin alte vești bune pentru Maramureș. Prin două ordine semnate de ministrul Alexandru Rogobete: - De la 1 septembrie, Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Vișeu de Sus se va finanța direct de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă acces rapid la se

Dramaturgie – dezambiguizare

Observator Cultural acum 3 saptamani
Pînă nu foarte demult, aveam convingerea că una dintre confuziile cele mai frecvent răspîndite, atît în mediul teatral românesc, cît și, în bună parte, printre nespecialiști, de la spectatori la foruri decidente, cu privire la drepturile de muncă, e născută dintr-un (simplu?) beteșug lingvistic: anume din suprapunerea sensului între autorul dramatic, numit de noi tradițional/uzual dramaturg, și persoana (de cele mai multe ori salariată a unei companii) care se ocupă de documentarea și

Mesaj Ro-Alert de vreme rea. Panica s-a instalat în mai multe județe din țară

Cancan acum o luna
Vremea severă și fenomenele meteo extreme din ultima perioadă au făcut prăpăd mai multe gospodării din țară. Autorităție au trimit mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din județul Hunedoara -unde a fost cod roșu de furtuni. Duminică, 17 august, meteorologii Administrație Naționale de Meteorologie (ANM) au emis un cod roșu de vreme serveră în mai multe zone din Cluj și Hunedoara. Au fost anunțate ploi torențiale, furtuni și căderi de grindină. ANM a emis un cod portocaliu de vreme severă î

Maramureș: Șase tineri răniți după ce un autoturism s-a răsturnat într-o prăpastie

Mediafax acum o luna
Vineri după-amiază, șase tineri din Borșa au fost răniți după ce un autoturism s-a răsturnat pe un drum forestier, anunță IPJ Maramureș. Evenimentul a avut loc în jurul orei 14:00, când șase tineri, cu vârste între 17 și 20 de ani, s-au deplasat cu un autoturism pe un drum forestier. La volan se afla un tânăr de 20 de ani care, la un moment dat, a lăsat o fată de 17 ani să conducă. Aceasta a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a răsturnat într-o prăpastie pe o distanță de

Maramureş: Tânăr care conducea fără permis, prins după o urmărire în timpul căreia poliţiştii au folosit arma din dotare

News.ro acum o luna
Un tânăr în vârstă de 21 de ani care conducea un autoturism în oraşul Borşa este cercetat penal, după ce a refuzat să oprească la semnalul Poliţiei, agenţii pornind în urmărirea lui şi folosind focuri de armă pentru a-l opri.

Giorgio Bassani și cronica înfrîngerii

Observator Cultural acum o luna
„În viață, dacă cineva vrea să înțeleagă, să înțeleagă într-adevăr cum stau lucrurile pe lumea asta, trebuie să moară măcar o dată. Și atunci, dacă așa e legea, mai bine să moară tînăr, cînd mai are încă timp înainte să se ridice și să învie…“ Sînt cuvinte desprinse din ultimele pagini ale romanului Grădinile Finzi-Contini (p. 227), cînd tatăl naratorului își încurajează fiul să treacă peste respingerea din partea exuberantei Micol Finzi-Contini, punîndu-i în față perspectiva tinereți

Poza Zilei: Bustul lui Gavrilă Mihali Ștrifundă din centrul Borșei. A blocat alipirea Maramureșului la RSS Ucraina

NapocaNews acum o luna
Pe 14 august 2004 a fost dezvelit bustul legendarului Gavrilă Mihali Ștrifundă, fost primar al Borșei, erou care s-a opus, în 1945, alipirii Maramureșului la Ucraina Subcarpatică sovietică. Cu acea ocazie, fiica sa, Lucreția Titirca, a primit titlul de „Cetățean de onoare al Borșei”. Bustul a fost ridicat în parcul central al localității, la inițiativa folcloristului Nicoară Timiș, autorul cărții: „Legendarul Gavrila Mihail Ștrifunda din Borșa”, la Editura Societății Culturale „Pro Ma

Poza Zilei: Mormântul eroului Gavrilă Mihali Ștrifundă din cimitirul localității Borșa. A blocat alipirea Maramureșului la Ucraina sovietică în 1945

NapocaNews acum o luna
Gavrilă Mihali Ştrifundă (n. 25 aprilie 1901, Borşa, jud. Maramureş – d. 20 februarie 1961, închisoarea Botoșani). A fost primar al comunei Borşa, din partea P.N.L. Brătianu. Una din figurile emblematice ale Maramureşului. În 1945 a condus revolta maramureşenilor împotriva alipirii Maramureşului istoric la Ucraina sovietică. Ștrifunda a condus marșul prin care 15.000 ţărani cereau rămânerea Maramureşului în graniţele României pe 5 martie 1945. A înlăturat comitetul popular sovietic co