Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strehaia - Ştiri locale

Bărbat din Tulcea, urmărit pentru trafic de migranți, adus în țară din Marea Britanie

Ziua Constanta acum 5 ore
În perioada 29 – 30 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, printre care și un bărbat din Tulcea. Astfel, la data de 29 septembrie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria C

Protestatarii de la RAAN au blocat din nou DN 67

Pandurul acum 2 zile
Circulaţia rutieră a fost blocată ieri dimineaţă din nou de cei care de poimâine vor fi deja foşti angajaţi ai Regiei Autonome de Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin. Traficul a fost deviat spre Motru și Târgu Jiu prin Strehaia și Broșteni, asta pentru cine a vrut să facă un ocol cu zeci de kilometri în plus. Circa 200 de încă salariați ai RAAN au ieșit în stradă și au traversat prin locul amenajat pentru pietoni pentru a protesta pentru neplata salariilor, restanțele pe car

Trei români, trei poveşti, aceeaşi convingere

Pandurul acum 2 zile
Pavel Marin. Originar din Strehaia, Mehedinţi. 36 de ani. Când a plecat în Italia, avea 22. S-a dus la furat. La furat e greu. Cum nu poţi fura (prea mult) din buzunare, de prin autobuze şi în general în aglomeraţii, trebuie să trăieşti cumva, să trăieşti altfel adică. Trebuie să furi mai mult. Să furi mai bine. Aşa că s-a apucat de furat din bănci şi din case. Să furi din bănci şi din case e greu. E şi mai greu decât din buzunare. Trebuie, la o adică, să dai în cap la oameni. În prop

Tinerii care le oferă mirilor amintiri pentru o viaţă

Pandurul acum 5 zile
Fiecare nuntă are ceva special şi este o colecţie de amintiri plăcute pentru o viaţă întreagă. Doi tineri din Târgu Jiu fac pentru astfel de evenimente pahare gravate cu numele mirilor şi mesaje de dragoste, farfurii, tacâmuri şi alte obiecte personalizate. Victoria şi Marius Marcu îmbină astfel pasiunea pentru frumos cu necesitatea de a-şi completa veniturile. Marius este şef departament producţie publicitară în cadrul unei companii din Târgu Jiu, fiind singurul gorjean care face gra

Mama tripletelor din Severin are copii în toată ţara. Unul e în Meteor!

Pandurul acum 6 zile
Autorităţile au declanşat o serie de anchete sociale pentru a afla cum trăieşte mama tripletelor abandonate acum câteva zile la spitalul din Severin. După o anchetă amănunţită s-a aflat că, deşi are patru copii declaraţi la primărie, în total ar avea zece. Părinţii au dat pur şi simplu o parte din copii unor familii din Satu Mare, Târgu Jiu, Strehaia şi Timişoara. Un băieţel este crescut de la două luni în cartierul Meteor din Târgu Jiu şi are acum cinci anişori. Protecţia Copilului M

Fratele lui Paul Stănescu, debarcat de la șefia ADR Oltenia. În locul său a fost instalat un apropiat al Olguței Vasilescu

Adevarul acum 6 zile
Directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, nimeni altul decât fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, va pleca din funcție peste două zile după trei ani petrecuți ca șef al fondurilor europene din Oltenia. Cel care îl ca înlocui este un apropiat al Liei Olguța Vasilescu (PSD), primarul municipiului Craiova.

Paranghelia romilor de la Costești a devenit istorie

Pandurul acum 3 saptamani
Criza şi mai ales controalele Fiscului din ultima vreme par să fie motivele pentru care romii din toată ţara nu s-au mai strâns ieri la Costești, în Vâlcea, pentru a petrece ca în alţi ani de Sfânta Maria Mică. Maşini ale acestora din Dolj și Gorj puteau fi întâlnite în parcările amenajate la bâlciul respectiv, dar fără să fie vorba de autoturisme de lux sau de vreo înghesuială nemaipomenită, așa cum era până mai anii trecuţi. Nici kilogramele de aur nu au mai sărit în ochii trecători

Pompierii au găsit o biblie neatinsă de flăcări după un incendiu care a afectat o casă și o biserică

Mediafax acum o luna
Potrivit ISU Mehedinți, sâmbătă după-amiaza, mai multe echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Republicii, în orașul Strehaia. Flăcările, alimentate de vânt, s-au extins rapid și au cuprins acoperișul bisericii aflate în imediata apropiere. Nu au existat victime, dar pompierii au fost nevoiți să acționeze contracronometru, luptându-se cu fumul dens și temperaturile ridicate pentru a limita pagubele ș

Știri România Flăcările au cuprins o casă și acoperișul unei biserici. O biblie a rămas neatinsă de foc

Ziua Constanta acum o luna
În această după-amiază, mai multe echipaje ale Stației de Pompieri Strehaia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Republicii, în orașul Strehaia. Vântul puternic a alimentat flăcările, care s-au extins rapid și au cuprins acoperișul bisericii aflate în imediata apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii au acționat contracronometru pentru a limita pagubele și a proteja clădirile din jur, luptând cu fumul dens și tempe

Vara lui 2025 calcă pe urmele verii trecute. Iar un oraș ne-a arătat în două luni ce înseamnă o vară sahariană

HotNews acum o luna
Vara acestui an a „călcat” pe urmele verii lui 2024, iar asta nu este deloc bine. Primul val dur de căldură a fost în iunie, iar în iulie au fost trei „valuri” dintre care ultimul a fost cel mai dur, aducând și temperaturi de 43 de grade Celsius. Aceste perioada super-calde au devenit ceva normal, iar în ultimul sfert de secol au fost mai numeroase decât în ultimii 85 de ani ai secolului XX. Cât de severe au devenit valurile de căldură din România în ultimii ani? Valurile de căldură a

Minune la Strehaia! A ars o biserică și a scăpat doar Biblia

Gandul acum o luna
O biserică penticostală din Strehaia, Mehedinți, a ars din temelii, însă pompierii au găsit o Biblie neatinsă de flăcări. „În această după-amiază, mai multe echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Republicii, în orașul Strehaia. Flăcările, alimentate de vânt, s-au extins rapid și au cuprins acoperișul bisericii aflate în imediata apropiere. Din fericire, nu au existat victime. Pompierii au acționat c

Minune la Strehaia! A ars o biserică și a scăpat doar Biblia

Gandul acum o luna
O biserică penticostală din Strehaia, Mehedinți, a ars din temelii, însă pompierii au găsit o Biblie neatinsă de flăcări. „În această după-amiază, mai multe echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Republicii, în orașul Strehaia. Flăcările, alimentate de vânt, s-au extins rapid și au cuprins acoperișul bisericii aflate în imediata apropiere. Din fericire, nu au existat victime. Pompierii au acționat c

Leo de la Strehaia, cu brățară la picior după ce a amenințat pe internet copiii unor rude: ”Vor să-mi închidă gura!”

Cancan acum o luna
Un nou episod tensionat zguduie lumea mondenă din România, avându-l în prim-plan pe Ion-Stelică Mihai, cunoscut publicului sub numele de Leo de la Strehaia. Figura controversată, adesea prezentă în spațiul public prin apariții extravagante și situații inedite, a ajuns din nou în centrul atenției, de această dată din cauza unui conflict cu implicații legale serioase. Incidentul care a degenerat într-un caz penal a avut loc în localitatea Strehaia, județul Mehedinți, acolo unde Leo de l

Leo de la Strehaia și verii săi, frații Mițuș, dosare penale după ce s-au ameninţat reciproc. „Am primit o brăţară la picior şi un telefon”

Adevarul acum o luna
Leo de la Strehaia, personaj controversat din lumea mondenă, a ajuns din nou în atenția publică după ce a fost implicat într-un conflict cu propriii verișori. Toți trei s-au ales cu brăţări electronice de monitorizare şi sutn cercetaţi, în urma unor acuzații reciproce de amenințare și șantaj.

Insula de căldură urbană, fenomenul care explică de ce Capitala concurează polul caniculei în privința zilelor încinse

Adevarul acum 2 luni
În ultimii ani, tot mai multe cercetări au încercat să evalueze și să explice temperaturile ridicate din Capitală în timpul verii. Unele studii s-au concentrat pe fenomenul „insulei de căldură urbană”, ale cărui efecte sunt tot mai vizibile, potrivit specialiștilor.

Când a fost cea mai fierbinte zi din istoria României. Recordul absolut deținut de Câmpia Bărăganului

Adevarul acum 2 luni
Ziua cu cele mai ridicate temperaturi din istoria României a fost 10 august 1951, potrivit înregistrărilor meteorologice, iar recordul este deținut de o localitate din Câmpia Bărăganului.

Cod galben de vânt puternic în Dolj și Mehedinți

Mediafax acum 2 luni
Potrivit ANM, avertizarea vizează județul Dolj și mai multe localități din județul Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Șimian, Vânju Mare, Gogoșu, Corcova, Baia de Aramă, Jiana, Pătulele, Bala, Cujmir, Breznița-Ocol, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Izvoru Bârzii, Oprișor, Butoiești, Gârla Mare, Șișești, Gruia, Punghina, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Broșteni, Ponoarele, Hinova, Burila Mare, Florești, Căzănești, Isverna, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de Câmp, Livez

FURT ca-n filme pe o plajă din Mamaia. Au „șutit” geanta unui pensionar și i-au folosit cardurile / Hoții au făcut șase tranzacții

Gandul acum 3 luni
Doi bărbați, de 30 și 33 de ani, au fost prinși de polițiști, după ce au furat geanta unui pensionar de 71 de ani pe o plajă din Mamaia, folosind cardurile bancare ale victimei pentru mai multe tranzacții. Ambii bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru infracțiunile de furt, complicitate la furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Incidentul s-a petrecut vineri dimineața în jurul ore

FURT ca-n filme pe o plajă din Mamaia. Au „șutit” geanta unui pensionar și i-au folosit cardurile / Hoții au făcut șase tranzacții

Gandul acum 3 luni
Doi bărbați, de 30 și 33 de ani, au fost prinși de polițiști, după ce au furat geanta unui pensionar de 71 de ani pe o plajă din Mamaia, folosind cardurile bancare ale victimei pentru mai multe tranzacții. Ambii bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru infracțiunile de furt, complicitate la furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Incidentul s-a petrecut vineri dimineața în jurul ore

Scandal cu bâte între două familii din Strehaia. Trei oameni au ajuns la spital după altercație / Dosar penal pentru violențe

Gandul acum 3 luni
A fost scandal noaptea trecută la Strehaia, județul Mehedinți. Două familii s-au bătut cu bâtele și au distrus o mașină. Trei persoane au ajuns la spital în urma altercației. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. „La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia care, din cercetările efectuate au stabilit că pe fondul unor conflicte a

Scandal cu bâte între două familii din Strehaia. Trei oameni au ajuns la spital după altercație / Dosar penal pentru violențe

Gandul acum 3 luni
A fost scandal noaptea trecută la Strehaia, județul Mehedinți. Două familii s-au bătut cu bâtele și au distrus o mașină. Trei persoane au ajuns la spital în urma altercației. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. „La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia care, din cercetările efectuate au stabilit că pe fondul unor conflicte a

METEO Cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Galaţi şi Vaslui

G4Media acum 3 luni
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri după-amiaza, atenţionări nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Galaţi şi Vaslui, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Potrivit meteorologilor, până la ora 18:25, în judeţele Gorj (în Turceni, Bâlteni, Plopşoru, Ţânţăreni, Ţicleni, Turburea, Aninoasa, Cruşet, Fărcăşeşti,

22 IUNIE, calendarul zilei: Meryl Streep împlinește 76 de ani, Rodion Cămătaru 67/ David Popovici devine cel mai tânăr campion mondial la 100 m liber

Gandul acum 3 luni
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 22 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Meryl Streep este considerată una dintre cele mai mari actrițe din toate timpurile, recunoscută pentru versatilitatea, profunzimea și autenticitatea interpretărilor sale. Născută pe 22 iunie 1949 în Summit, New Jersey, Streep și-a început cariera pe scena teatrului, dar a cucerit rapid Hollywoodul. A debutat în film în anii ‘70 și a

22 IUNIE, calendarul zilei: Meryl Streep împlinește 76 de ani, Rodion Cămătaru 67/ David Popovici devine cel mai tânăr campion mondial la 100 m liber

Gandul acum 3 luni
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 22 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Meryl Streep este considerată una dintre cele mai mari actrițe din toate timpurile, recunoscută pentru versatilitatea, profunzimea și autenticitatea interpretărilor sale. Născută pe 22 iunie 1949 în Summit, New Jersey, Streep și-a început cariera pe scena teatrului, dar a cucerit rapid Hollywoodul. A debutat în film în anii ‘70 și a

Secretele palatelor extravagante ridicate de romi în '90: „Pentru noi, moartea lui Ceaușescu nu a schimbat mare lucru”

Adevarul acum 3 luni
Primele palate extravagante ale romilor au fost ridicate la începutul anilor '90 și au o istorie plină de controverse. Au fost adesea privite cu suspiciune, iar, la rândul lor, proprietarii acestora s-au plâns de discriminarea la care au fost supuși de-a lungul timpului.

Leo de la Strehaia, implicat într-un scandal de proporţii: îl dă în judecată pe medicul vedetelor! 200.000 de euro daune morale şi…

Cancan acum 3 luni
Un nou scandal zguduie lumea showbiz-ului românesc! Protagoniști sunt Leo de la Strehaia și doctorul vedetelor, Mohamad Delbani. CANCAN.RO are detalii și declarații, în exclusivitate, despre întreaga situație. „Prințul” este foc și pară pe medicul chirurg, care trebuia să o opereze pe o amică de-ale lui Leo. Toate bune și frumoase, până când, domnișoara a plătit o sumă considerabilă drept avans, însă operația nu a mai avut loc. Motivul este halucinant! Se pare că medicul estetician nu

Fabuloasă reacția psiholoagei de la care Anna Lesko vrea daune morale, după scandalul cu Gabi Bădălău: ”Îi dădeam și un buchet de flori!”

Cancan acum 3 luni
Se cunosc bine, au fost chiar împreună în vacanță, dar acum au ajuns să se războiască în instanță. De 3 ani, Anna Lesko se judecă cu psiholoaga Alina Petre, dar și cu trustul Antena Group. Totul a plecat de la o emisiune TV mondenă. Artista s-a simțit calomniată de anumite afirmații care s-au făcut atunci despre ea și a cerut daune morale de 40.000 de euro. Instanța i-a dat doar parțial dreptate, iar Anna Lesko a făcut apel. CANCAN.RO are toate detaliile. Anna Lesko se judecă de 3 ani

A prejudiciat statul cu 5 milioane de lei

Pandurul acum 4 luni
Administratorul unei societăţi din Strehaia a fost reţinut de poliţiştii gorjeni, fiind acuzat de o evaziune fiscală de ordinul a milioane de lei în decursul a doi ani. Mehedinţeanul în vârstă de 43 de ani este acuzat de oamenii legii că a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu reprezentau operaţiuni reale, prin care ar fi prejudiciat bugetul statului statul cu circa cinci milioane de lei. Acesta ar fi făcut tranzacţii cu firme din judeţul Gorj, în special din cartierul Mete

Video 27 mai: 204 ani de când a fost ucis Tudor Vladimirescu, conducător al Revoluţiei de la 1821

Adevarul acum 4 luni
Într-o zi de 27 mai s-a născut Medeea Marinescu, actrița care provine dintr-o familie de cineaști și a debutat în cinematografie încă de la vârsta de 3 ani. Tot la data de 27 mai NASA a anunțat descoperirea unei noi planete, cea mai tânără dintre cele identificate până în prezent, având mai puțin de un milion de ani.

Weekend plin de evenimente în Capitală: Marșuri, concerte, spectacole stradale dar și restricții de trafic

Adevarul acum 4 luni
Capitala se pregătește pentru un weekend plin de activități culturale, artistice și sportive, care vor transforma străzile orașului într-o scenă în aer liber.