Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roznov - Ştiri locale

Razie fulger la Roznov și Borlești. Sancțiuni, mașini scoase din trafic și peste 100 de teste etilotest efectuate

Ceahlaul acum 3 zile
În noaptea de 15 spre 16 august, între orele 21:00 și 02:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov și ai Secției de Poliție Rurală Borlești au desfășurat o amplă acțiune de prevenire și combatere a infracțiunilor stradale, a faptelor împotriva patrimoniului, precum și a celor care pun în pericol ordinea și siguranța publică. Controalele au vizat și respectarea normelor rutiere. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, în urma verificărilor, au fost aplicate 28 de sancți

FOTO. Incendiu de proporții la Podoleni, din cauza unei țigări uitate aprinse

Ceahlaul acum o saptamana
O persoană a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare în urma unui incendiu izbucnit, marți, 12 august, în comuna Podoleni. În jurul orei 15:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la o casă din vecinătate. La fața locului au intervenit echipaje ale SVSU Podoleni, Punctului de lucru Roznov, Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț și IPJ Neamț, cu trei autospeciale de stingere și o ambul

Cod galben de ploi torenţiale şi grindină în zona Moldovei

Ziarul Financiar acum 2 saptamani
ANM a emis, duminică, o avertizare de tip cod galben de averse torenţiale şi descărcări electrice, care vizează judeţele Suceava şi Neamţ. Potrivit meteorologilor, este vorba despre „averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (40...50 km/h), grindină (sub 2 cm)”. Fenomenele vizare vor afecta următoarele zone: - Zona de munte a judeţului Suceava, respectiv zona de munte a localităţilor: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Hum

Accidente de… weekend: trei răniți în spital din tot atâtea accidente!

Ceahlaul acum 2 saptamani
De când a început sezonul concediilor s-au înmulțit și accidentele rutiere, mai ales în weekend, semn că pentru unii concentrarea și atenția în trafic au intrat și ele în vacanță! Acest sfârșit de săptămână nu constituie o excepție de la ceea ce pare să devină o regulă. Ziua de vineri, 1 august, a venit cu trei accidente rutiere din care au rezultat tot atâtea victime internate în spital. Cam așa s-ar putea sintetiza accidentul petrecut la Târgu-Neamț, în care un șofer foarte grăbit a

A fost prelungit Codul Roșu de vijelii în județul Bacău! Sunt vizate și mai multe zone din județul Piatra-Neamț

Ziua Constanta acum o luna
În urmă cu puțin timp, a fost prelungit până astăzi, 9 iulie 2025, la ora 16:00, Codul Roșu de vijelii puternice, care vizează mai multe zone din județul Bacău. De asemenea, Codul Roșu este valabil și în județul Piatra-Neamț. Zone afectate din județul Bacău: Bacău, Buhuși, Sascut, Balcani, Răcăciuni, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Cleja, Faraoani, Gârleni, Luizi-Călugăra, Zemeș, Căiuți, Corbasca, Nicolae Bălcescu, Stănișești, Buhoci, Filipești, Horgești, Letea Veche, Orbeni, Pâncești, U

Guvernul eficienţei fără experienţă şi pe alocuri competenţă: Profesii neclare, funcţii strategice: cine sunt miniştrii care conduc România? Câţi miniştri ai guvernului Bolojan au avut o carieră reală înainte de politică

Ziarul Financiar acum o luna
♦ O parte dintre noii miniştri evită să menţioneze clar în CV unde şi dacă şi-au finalizat studiile de licenţă. În unele cazuri, detaliile lipsesc sau sunt formulate ambiguu ♦ De asemenea, avem miniştri care nu au activat niciodată în afara sferei administrative sau politice ♦ „Dincolo de carnetul de partid, indiferent de portofoliu, un ministru are nevoie de competenţe tehnice şi personale“ ♦ Cel mai tânăr ministru are 31 de ani şi conduce Ministerul Mediului l Ministerul Sănătăţii e

Cine este Ciprian Șerban, propus la Ministerul Transporturilor: în prezent președintele Camerei Deputaților, a trecut pe la partidele fondate de Gabriel Oprea, Dan Diaconescu și apoi PSD / Și-a șters din CV perioada cu goluri ciudate în formarea educațională

G4Media acum o luna
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciprian Șerban (39 de ani) a fost propus de PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul Bolojan. În prezent, Ciprian Șerban este președintele Camerei Deputaților, funcție pe care o deține din decembrie 2024. La acel moment, G4Media a scris despre golurile ciudate din CV-ul său la capitolul educație. Între timp, Ciprian Șerban a șters din CV-ul oficial perioada care ridica semne de întrebare. Urmărește cele mai noi pro

Cine a participat de la PSD la negocierile de la Cotroceni. Trei nume mai puțin cunoscute

HotNews acum 2 luni
La consultările de joi cu Nicușor Dan, delegația PSD a fost formată din șase persoane. Trei dintre acestea sunt mai puțin cunoscuți publicului larg. Citește și LIVE Nicușor Dan, 4 ore de consultări cu liderii politici pentru desemnarea premierului: Suntem presați de timp, sper să ajungem azi la consens / Concluziile fiecărui partid / Urmează discuții Nicușor Dan-Ilie Bolojan. Unde nu se înțeleg – FOTO/VIDEO Din delegația PSD au făcut parte: Sorin Grindeanu, Daniel Băluță, Lia Olguța V

Poliția Neamț – acțiune în forță pentru prevenirea infracționalității rutiere în perioada 16-22 iunie

Ceahlaul acum 2 luni
IPJ Neamț anunță o intensificare a acțiunilor în teren în perioada următoare, având ca obiectiv reducerea incidentelor rutiere și a faptelor ilegale pe drumurile din județ. În perioada 16 – 22 iunie, polițiștii rutieri vor derula o acțiune specială, sub denumirea „Alcohol & Drugs”, parte a campaniei europene ROADPOL – Rețeaua Polițiilor Rutiere din Europa. Scopul acestei acțiuni este identificarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoa

Închisoare cu executare pentru moarte de om

Ceahlaul acum 2 luni
Un bărbat de 45 de ani, din Roznov, a fost condamnat la 6 ani și 6 luni după ce a lovit un octogenar, iar în cădere victima a suferit leziuni care au condus la deces. Agresorul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și chiar dacă nimeni nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, trebuie să achite circa 4.000 de lei. Suma reprezintă cheltuieli cu transportul și îngrijirea victimei și cheltuieli judiciare. Decizia instanței de f

Neamț. Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Ceahlaul acum 2 luni
Un autoturism a lovit o țeavă de gaz în dimineața de 30 mai, în jurul orei 05:48, pe Drumul Național 15, în orașul Roznov. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit echipaje de la Punctul de Lucru Roznov, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț. Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, în urma impactului, singura persoană aflată în autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost găsită în afara vehicul

Neamț. Mașină cuprinsă de flăcări în mers

Ceahlaul acum 2 luni
Un autoturism a luat foc în mers, joi, 29 mai, în jurul orei 11:51, la intrarea în comuna Dochia, pe DJ 157. În mașină se aflau două persoane, care au reușit să iasă la timp, înainte ca flăcările să se extindă. Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului au fost trimise echipaje de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Roznov. Incendiul se manifesta la compartimentul motor, cu flăcări și degajări dense de fum, existând riscul extinderii la întreaga mașină. Pompi

Ce a rămas în urma furtunilor în Regiunea de Nord-Est

Ceahlaul acum 2 luni
Ploile abundente din ultimele zile, 26-28 mai, perioadă în care județele Neamț, Bacău, Botoșani, Vaslui, Suceava și Iași s-au aflat sub mai multe avertizări cod galben și portocaliu, au condus la producerea unor inundații cu afectarea unor linii aeriene de alimentare cu energie electrică, curți, beciuri, anexe gospodărești și case afectate de apă și, cel mai grav, la izolarea unor familii în propriile locuințe. Luni, 26 mai, strada Tineretului din orașul Roznov devenise impracticabilă

Neamț. Bărbat găsit fără viață într-un beci inundat

Ceahlaul acum 2 luni
Un bărbat în vârstă de aproximativ 81 de ani și-a pierdut viața, miercuri, 28 mai, în comuna Borlești, după ce a căzut într-un beci în care se afla apă acumulată. Tragedia a avut loc în jurul orei 13:10, moment în care a fost făcut un apel la 112 pentru a solicita ajutorul autorităților. Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului s-au deplasat echipaje de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Roznov și al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Pompierii au

FOTO. Casă cuprinsă de flăcări în Piatra Șoimului

Ceahlaul acum 2 luni
Un incendiu puternic a izbucnit joi, 22 mai, în jurul orei 14:00, într-o gospodărie din comuna Piatra Șoimului. Flăcările s-au extins rapid, cuprinzând podul unei anexe și acoperișul unei case de tip parter + mansardă aflată în imediata apropiere. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Punctul de Lucru Roznov, Detașamentul Piatra-Neamț și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra Șoimului. Potrivit ISU Neamț: „Până la sosirea pompierilor, trei persoane s-a

Cod galben de averse, descărcări electrice și grindină în două județe din țară

Mediafax acum 3 luni
Potrivit specialiștilor, este vorba despre „intensificări ale vântului, averse care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină”. Sunt vizate următoarele zone: – Județul Bacău: Buhuși, Blăgești, Filipești, Racova, Negri, Berești-Bistrița, Dămienești; – Județul Neamţ: Piatra-Neamț, Roman, Săbăoani, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Cordun, Horia, Săvinești, Dumbrava Roșie, Zănești, Podoleni, Rediu, Trifești, Ion Creangă, Girov, Români, Icușești, Bârgăuani, Cândești,

Controale de noapte. Zeci de amenzi și o firmă închisă temporar

Ceahlaul acum 3 luni
O razie de amploare desfășurată în noaptea de 26 spre 27 aprilie a mobilizat zeci de polițiști și reprezentanți ai instituțiilor de control în zona Borlești – Roznov, pentru prevenirea violenței stradale, a abaterilor rutiere și verificarea respectării normelor de securitate comercială. Potrivit informațiilor prezentate de IPJ Neamț: „Pe timpul desfășurării acțiunii au fost constate 62 de contravenții, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 43.420 lei. Echipele de acțiune au reținut 2

FOTO. Incendiu devastator la Săvinești

Ceahlaul acum 4 luni
O gospodărie din Săvinești s-a făcut scrum în noaptea de 17/18 aprilie, cel mai probabil incendiul fiind provocat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Forțele de intervenție au fost alertate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 03:00. Au plecat la drum patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și Punctului de lucru Roznov

Liga 2, etapa 4, play-out | Cele șase meciuri încep la ora 11:00. CSM Focșani și Chindia joacă pentru puncte importante în vederea evitării retrogradării

Pro Sport acum 4 luni
Etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 2, ediția 2024-2025, are loc înainte de Paște, iar din acest motiv Federația Română de Fotbal a mutat jocurile cu o zi mai devreme. Cele șase partide din această rundă nu vor avea loc sâmbătă, ci vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11:00. În această etapă vor sta CSC Dumbrăvița, în Grupa A, și CSC Șelimbăr, în Grupa B. Meciuri cu miză în privința evitării retrogradării la Focșani și Câmpulung Muscel, în etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2 Jocurile din

Casă cuprinsă de flăcări în Podoleni

Ceahlaul acum 4 luni
Un incendiu a izbucnit în dimineața de 10 aprilie, în jurul orei 05:05, la o locuință situată pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din comuna Podoleni. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, care se manifesta violent la acoperișul unei clădiri cu parter și etaj, în care se aflau două locuințe. Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Punctului de lucru Roznov, SVSU Podoleni, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, pr

FOTO. Neamț. Țeavă de gaz lovită în urma unui accident

Ceahlaul acum 4 luni
Un autoturism a lovit o țeavă de gaz în urma unui accident petrecut în această dimineață, 9 aprilie, la ora 06:58, pe strada Chimiei din comuna Săvinești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, autoturismul implicat în accident a părăsit partea carosabilă și a izbit o conductă de gaze. În mașină se afla doar șoferul, care s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje d

Doi polițiști din Neamț, campioni în sporturi de contact

Ceahlaul acum 4 luni
Doi agenți de poliție din județul Neamț au obținut rezultate importante în competiții la sporturi de contact. Este vorba despre Agentul șef adjunct de poliție Adrian Podoleanu și agentul de poliție Lupu Cosmin Gabriel. Agentul șef adjunct Adrian Podoleanu, care activează din 2016 în cadrul Poliției orașului Roznov, a câștigat titlul de campion mondial la Freestyle Kickboxing în cadrul Campionatului Mondial World Grand Prix Judgement Day Freestyle Kickboxing, desfășurat la Ploiești pe

Începe play-out-ul Ligii 2 | Toate cele șase meciuri din prima etapă au loc astăzi, de la ora 11:00

Pro Sport acum 4 luni
Prima etapă din play-out-ul Ligii 2, ediția 2024-2025, debutează astăzi, sâmbătă, 29 martie 2025, cu toate cele șase meciuri ale sale. Ar fi trebuit să fie opt, în premieră, dar în sezonul regular s-au ”pierdut” pe drum Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni, astfel că avem parte tot de grupe cu două serii cu un număr impar de participante. Din acest motiv, în fiecare etapă va sta câte o echipă din fiecare grupă. Începe play-out-ul Ligii 2, ediția 2024-2025 În play-out participă Co

Spirală misterioasă observată pe cerul din România! Iată despre ce este vorba și unde a fost văzută (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 luni
Fenomen mistorios pe cerul din România văzut noaptea trecută, 24 martie 2025. Noaptea trecută, pe cerul din România a putut fi observată o spirală misterioasă. Aceasta a fost reperată în localitatea Roznov din județul Neamț. Forma de spirală ar proveni de la un propulsor SpaceX Falcon 9 care noaptea trecută a aruncat un satelit în spațiu, conform unei postări pe Facebook a paginii Meteoplus. Pe măsură ce racheta s-a rotit pentru a-și evacua combustibilul, a creat o dâră de vapori care

Spirală luminoasă care a apărut pe cer, în județul Neamț. Fenomenul ar fi fost zărit după lansarea unei rachete SpaceX

Gandul acum 4 luni
O spirală luminoasă a apărut pe cer, în județul Neamț. Același fenomen a putut fi văzut și din alte zone ale Europei – Ungaria, Italia sau Croaţia. Forma luminoasă care seamănă cu o mică galaxie ar fi apărut după lansarea unei rachete SpaceX. Seara trecută, mai mulți localnici din județul Neamț, Roznov, au putut privi pe cer o spirală luminoasă. Inițial, vârtejul cu nuanțe albăstrii, care dispersează lumină, ar fi ridicat semne de întrebare printre oameni, fiind un fenomen rar întâlni

Spirală luminoasă care a apărut pe cer, în județul Neamț. Fenomenul ar fi fost zărit după lansarea unei rachete SpaceX

Gandul acum 4 luni
O spirală luminoasă a apărut pe cer, în județul Neamț. Același fenomen a putut fi văzut și din alte zone ale Europei – Ungaria, Italia sau Croaţia. Forma luminoasă care seamănă cu o mică galaxie ar fi apărut după lansarea unei rachete SpaceX. Seara trecută, mai mulți localnici din județul Neamț, Roznov, au putut privi pe cer o spirală luminoasă. Inițial, vârtejul cu nuanțe albăstrii, care dispersează lumină, ar fi ridicat semne de întrebare printre oameni, fiind un fenomen rar întâlni

FOTO. Incendiu într-o gospodărie din Borlești

Ceahlaul acum 5 luni
O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări la Borlești. Incendiul ar fi izbucnit în data de 17 martie, în jurul orei 11:40. Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului au acționat echipaje de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și SVSU Borlești. Conform comunicatului: „La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la o anexă gospodărească în care erau depozitate

Orașul în care angajații primăriei intră obligatoriu în concediu fără plată timp de o lună. Nici edilul nu scapă. Ce s-a întâmplat

Ziare.com acum 5 luni
Funcționarii Primăriei orașului Roznov, din județul Neamț, au acceptat propunerea primarului de a intra, timp de o lună, în concediu fără plată, din cauza insuficienței fondurilor pentru plata salariilor. Printre alternativele discutate s-au numărat disponibilizările sau reducerea salariilor, însă angajații au optat pentru a lua, prin rotație, o lună de concediu fără plată. Primarul Vasile Pavăl a declarat luni, 17 martie, că bugetul alocat de Ministerul Finanțelor Publice pentru chel

Angajații unei primării din România intră o lună în concediu neplătit. Iată de ce

Ziua Constanta acum 5 luni
Angajații Primăriei orașului Roznov, județul Neamț, au acceptat propunerea primarului de a intra, pentru o lună, în concediu fără plată, din cauza lipsei fondurilor pentru cheltuielile de salarizare, relatează Agerpres. Variantele care au mai fost luate în calcul au fost disponibilizările sau tăierea din salarii, dar angajații au preferat să stea, prin rotație, o lună în concediu fără plată. Primarul Vasile Pavăl a declarat luni, pentru Agerpres, că bugetul alocat de Ministerul Finanț

Angajații primăriei unui oraș din România au acceptat să intre o lună în concediu fără plată pentru că nu sunt destui bani de salarii

HotNews acum 5 luni
Angajaţii Primăriei oraşului Roznov, judeţul Neamţ, au acceptat propunerea primarului de a intra, pentru o lună, în concediu fără plată, din cauza lipsei fondurilor pentru cheltuielile de salarizare. Variantele care au mai fost luate în calcul au fost disponibilizările sau tăierea din salarii, dar angajaţii au preferat să stea, prin rotaţie, o lună în concediu fără plată. Primarul Vasile Pavăl a declarat luni, pentru Agerpres, că bugetul alocat de Ministerul Finanţelor Publice pentru