Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatra Dornei - Ştiri locale

Bogdan Piticariu: „Nu se poate pune un opritor între literatură şi presă”

Timpolis acum 10 ore
Bogdan Piticariu. Foto: Arhivă personală ddd „«Microbul» scrisului, dacă există, trebuie să refuleze pe undeva” CV Bogdan Piticariu Născut în Vatra Dornei, în martie 1979, locuiește în Timişoara, fiind absolvent al Facultății de Jurnalism, secția Engleză, a Universității de Vest din Timișoara. A activat în presa locală, la Timpolis, timp de zece ani, fiind redactor, apoi redactor-șef. Publicația a primit Premiul Societății „Timișoara” „pentru contribuția avută prin intermediul cuvântu

Atenționare: Cod galben de ceață în patru județe din nord-estul țării, vizibilitate sub 200 de metri

Mediafax acum o zi
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, o atenționare de fenomene periculoase, Cod galben de ceață, valabilă între orele 07:00 și 09:00. Potrivit ANM, ceața va reduce vizibilitatea sub 200 de metri și, pe alocuri, sub 50 de metri, afectând județele Botoșani, Iași, Vaslui și zonele montane din Suceava, inclusiv localitățile Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Poiana Stampei și Coșna.

Dezvoltatorul Opus Land Development construişte un nou proiect rezidenţial, Cosmopolis Evolia, investiţia depăşeşte 200 de milioane de euro

News.ro acum 6 zile
Dezvoltatorul Opus Land Development anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial ce se construieşte pe o suprafaţă de 270.000 mp. Investiţia estimată pentru Cosmopolis Evolia depăşeşte 200 de milioane de euro. ”În urmă cu 18 ani, Cosmopolis introducea în România conceptul de urbanism integrat şi deschidea astfel un nou drum pentru piaţa imobiliară autohtonă. Astăzi, acelaşi dezvoltator, Opus Land Development, anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial gândi

Compania italiană Costa Cruises îşi intensifică expansiunea în România şi vizează o creştere de aproape 10% pe piaţa locală. Românii reprezintă un sfert din numărul de pasageri din Europa Centrală şi de Est

News.ro acum 6 zile
Dezvoltatorul Opus Land Development anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial ce se construieşte pe o suprafaţă de 270.000 mp. Investiţia estimată pentru Cosmopolis Evolia depăşeşte 200 de milioane de euro. ”În urmă cu 18 ani, Cosmopolis introducea în România conceptul de urbanism integrat şi deschidea astfel un nou drum pentru piaţa imobiliară autohtonă. Astăzi, acelaşi dezvoltator, Opus Land Development, anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial gândi

Roman Boca, fondatorul centrelor Dorna Medical: Nevoile pacienţilor sunt mari, iar investiţiile sunt dezechilibrate la nivelul ţării. Noi investim 2 mil. euro într-o policlinică în Beclean. Compania deţine mai multe laboratoare, centre de imagistică şi clinici în ţară

Ziarul Financiar acum o saptamana
Reţeaua Dorna Medical din Vatra Dornei (judeţul Suceava), fondată în urmă cu mai bine de două decenii de Rodica şi Roman Boca, ţinteşte pentru acest an afaceri mai mari cu 20% şi are în plan noi investiţii în extindere. „Nevoile pacienţilor sunt mari, iar investiţiile sunt dezechilibrate la nivelul ţării. Accesul pacienţilor trebuie să fie facil la serviciile medicale, este nevoie de investiţii şi în localităţile mai mici“, a spus pentru ZF antreprenorul Roman Boca. Compania a finaliz

Video – foto.Suceava. Acoperișul și turlele Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din Fundu Moldovei au fost mistuite de flăcări

Ceahlaul acum o saptamana
Un incendiu devastator a cuprins vineri, 5 septembrie, acoperișul și cele două turle de lemn ale Bisericii cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh” din satul Botuș, comuna Fundu Moldovei. Biserica a fost construită, în anul 1933, de părintele Gheorghe Batariuc, ajutat de oamenii satului. La sosirea primelor 5 autospeciale ale pompierilor suceveni, flăcările cuprinseseră în totalitate acoperișul și turlele bisericii și exista riscul ca focul să cuprindă în totalitate lăcașul de cult ortodox

Femeie ucisă de doi câini ciobănești în apropierea unei stâne din Suceava

Mediafax acum o saptamana
O femeie de 57 de ani a fost găsită fără viață într-o pădure dintr-o localitate suceveană, în apropiere de o stână. În urma necropsiei, medicii au stabilit că moartea femeii a fost cauzată de mușcături de câini, potrivit monitorulsv. Datele din ancheta polițiștilor și procurorilor confirmă moartea violentă a femeii. Femeia a fost găsită de fiul său, care a sunat la Poliția municipiului Vatra Dornei. Mama lui plecase la cules de ciuperci în pădure, singură. Trupul ei a fost găsit la ap

Foto Progrese mari pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane ale României, pe o rută strategică

Adevarul acum o saptamana
Drumul județean 174 Panaci-Bilbor este considerat a fi unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură rutieră din Suceava.

O nouă serie de bilete de tratament disponibile în Neamț

Ceahlaul acum o saptamana
Casa Județeana de Pensii Neamț anunță că pentru cea de-a treisprezecea serie de tratament balnear din acest an a primit 155 bilete de tratament. Au fost alocate automat 154 bilete în stațiuni precum Covasna, Bălțătești, Amara, Buziaș, Călimănești, Căciulata, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, 1Mai – Oradea, Nicolina, Olănești, Pucioasa, Târgu Ocna, Slănic Moldova, Saturn, Sărata Monteoru, Tușnad și Vatra Dornei. De această dată a rămas nealocat pentru că nu au fost solicitări

O școală cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de elevi. Profesorii au contestat decizia politicienilor locali și a inspectoratului

G4Media acum 2 saptamani
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O școala Gimnazială din Vatra Dornei, județul Suceava, cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de elevi. Profesorii contestă modalitatea de comasare a unităților de învățământ din Municipiul Vatra Dornei, fără a se respecta principiile democratice și fără consultarea prealabilă a directorilor acestora, sfidând cadrul legislativ în vigoare, acuză aceștia într

Zeci de trenuri, ANULATE din cauza datoriilor CFR! Compania nu-și poate achita facturile de peste 40 de milioane de lei

Gandul acum 2 saptamani
Zeci de trenuri de la CFR Călători și Transferoviar Călători vor fi anulate, pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), transmite Club Feroviar. Deși luni 25 august, CFR SA au promis că nu vor fi trenuri anulate la CFR Călători și Transferoviar Călători pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), miercuri după amiază s-au răzgândit. Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenu

Zeci de trenuri anulate la CFR Călători și Transferoviar Călători, de la 1 septembrie și 1 octombrie. Club Feroviar: Motivul este neplata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii

G4Media acum 2 saptamani
Zeci de trenuri de la CFR Călători și Transferoviar Călători vor fi anulate, pe motiv de neplată a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), scrie Club Feroviar. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Motivul este neplata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). Administratorul infrastructurii feroviare a dat o dispoziție în teritoriu prin care comunică ce trenuri se vor anula începând de luni, 1 septembrie, respectiv de la 1 oc

Stop austerității în educație!

Observator Cultural acum 2 saptamani
Dacă vrem să înțelegem de ce unele țări merg înainte și altele bat pasul pe loc, trebuie să ne uităm mai întâi la școală. Nu la drumuri, nu la investiții străine, nu la scheme fiscale. Toate acestea contează, dar fără o educație solidă sunt ca o casă construită pe nisip. Educația din România a ajuns din nou în centrul unui conflict între viziunea contabilă și restrictivă a guvernului și nevoile reale ale societății. Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea ș

Un bărbat din Suceava, arestat pentru omor și incendiere: și-a ucis bunicul vitreg și a încercat să-i ascundă trupul

Adevarul acum 3 saptamani
Un bărbat de 28 de ani din județul Suceava a fost arestat preventiv, fiind acuzat că și-ar fi ucis în bătaie bunicul vitreg, apoi i-a incendiat locuința pentru a ascunde fapta. Cadavrul carbonizat al bătrânului, în vârstă de 89 de ani, a fost descoperit în anexele casei.

Sucevean de 28 de ani, arestat pentru omor/ Tânărul este acuzat că şi-a ucis în bătaie bunicul vitreg şi a incendiat apoi o anexă a locuinţei acestuia, în care a fost găsit cadavrul carbonizat al bătrânului de 89 de ani/ Suspectul a fost prins

News.ro acum 3 saptamani
Un sucevean de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru omor/ Tânărul este acuzat că, beat fiind, şi-ar fi ucis în bătaie bunicul vitreg şi ar fi incendiat apoi o anexă a locuinţei acestuia, unde ulterior a fost găsit cadavrul carbonizat al bătrânului de 89 de ani. Faptele s-au petrecut la mijlocul lunii august, însă presupusul autor, care s-a ascuns în pădure imediat după comiterea faptelor, a fost în cele din urmă prins în podul unei case nelocuite din satul său. Procurorii Parchet

Video Scandal de proporții, după ce imagini controversate cu doi preoți au ajuns în spațiul public: dans la bară și posibil consum de substanțe interzise

Adevarul acum 3 saptamani
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se confruntă cu un scandal de proporții, după ce imagini controversate cu doi preoți au ajuns în spațiul public. Unul dintre slujitori a fost filmat dansând la bară într-un club, iar celălalt a apărut într-un videoclip în care pare că ar fuma o substanță interzisă.

Femeie accidentată în pădure, recuperată de salvamontiști și pompieri

Ceahlaul acum 3 saptamani
O femeie în vârstă de 42 de ani a fost rănită sâmbătă, 23 august, în jurul amiezii, în timp ce se afla la cules de ciuperci împreună cu familia, într-o zonă împădurită din apropierea localității Cârlibaba, județul Suceava. Aceasta a suferit un traumatism la piciorul stâng și nu a mai putut să se deplaseze. Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit de urgență o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, o echipă de salvamontiști din cadrul Serviciu

Pilates cu pisici: O tânără antreprenoare a reușit să îmbine dorința din copilărie de a salva feline de pe stradă cu pasiunea pentru Pilates Reformer / Interviu cu Maia Jardan: „Mereu am încercat să implic animalele în orice idee am avut” (VIDEO)

G4Media acum 3 saptamani
La poalele Tâmpei, 4 pisicuțe salvate de pe stradă locuiesc într-un studio de Pilates unde sunt îngrijite și răsfățate. Prosciutto, Senna, Felix și Nova îi privesc curioase pe cei care fac sport și se bucură de mângâierile lor. Proprietara salonului își trăiește visul din copilărie și anume acela de a adopta pisici neajutorate. Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro: - articolul continuă mai jos - Maia Jardan este o tânără antreprenoare care și-a dorit să îmbine pasiunea

Avertisment Infotrafic –Se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din judeţele Neamţ şi Suceva / Cod galben de ceaţă şi în zona depresionară a judeţului Harghita

News.ro acum 4 saptamani
Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de ceaţă, iar poliţiştii avertizează că în judeţele Neamţ şi Suceava se circulă în condiţii de vizibilitate redusă. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din judeţele Neamţ şi Suceva, vizibilitatea în trafic fiind redusă la sub 200 metri şi izolat sub 50 metri”, a transmis Centrul Infotrafic. Poliţiştii au mai multe recomandări pentru şo

Haosul de pe calea ferată: Întârzieri şi de o oră-două la CFR Călători în plin sezon de vacanţă, inclusiv la trenurile spre mare, rută modernizată cu un miliard de euro. Pe multe rute trenurile nu au nici măcar aer condiţionat

Ziarul Financiar acum 4 saptamani
♦ „Cu bilet la clasa întâi am călătorit în saună, vagonul nu avea aer condiţionat, uşa la baie nu se închidea, iar trenul de pe Bucureşti-Slatina a parcurs cei 189 de km în aproape cinci ore, cu tot cu întârzierea de o oră“ ♦ Între timp, lista proiectelor din PNRR care pierd bani arată că de la calea ferată se vor tăia circa 1,5 mld. euro, deşi acesta este un sector care de ani de zile are nevoie de modernizare pentru ca trenurile să devină mai eficiente. În plin sezon de vacanţă, tre

Mai multe transporturi agabaritice pe raza județului Constanța. Iată rutele

Ziua Constanta acum 4 saptamani
Astăzi, 19 august, 12 transporturi agabaritice se vor deplasa pe diferite trasee din țară. Iată rutele: - PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 2A – DN 2 – DN 2B – int. DN 2B/DJ 203D; începând cu ora 19:00, 3 transporturi formate dintr-un camion cu lungimea de 43 de metri, înălțimea de 5,1 metri și mase între 100 și 146,6 tone; - PTF Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – A2 - DN 21 – DN 2B – DN 26 – DN 24D – Cuca; începând cu ora 19:00, 3 transporturi formate dintr-un camion cu lungimea într

FOTO Accident pe DN 17! Două persoane din Botoșani au ajuns la spital

Botosani News acum 4 saptamani
Un accident rutiera avut loc luni dimineață, pe DN 17, pe str. Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în care au fost implicate trei persoane din Todireni, județul Botoșani. Stelian P, de 33 de ani, din Todireni, în timp ce conducea autoutilitara Renault Trafic pe Calea Bucovinei, pe direcția Gura Humorului spre Vatra Dornei, din cauza carosabilului umed și a vitezei excesive, într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul asupra direcție de mers, a părăsit part

157 de bilete de tratament balnear disponibile în Neamț

Ceahlaul acum 4 saptamani
Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că a primit alocarea pentru a douăsprezecea serie de tratament balnear, fiind vorba de 157 de bilete. Din acestea 151 au fost alocate automat în stațiunile Covasna, Bălțătești, Amara, Buziaș, Călimănești, Căciulata, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, 1Mai – Oradea, Olănești, Pucioasa, Târgu Ocna, Slănic Moldova, Saturn, Sărata Monteoru, Tușnad, Vatra Dornei și Nicolina. Au rămas disponibile 6 bilete pentru stațiunea Amara. Nemțenii care au

Sportive de la Tradisport Tomis Constanța și Hoinarii Saligny, premiate în cadrul concursului Miss Oinița 2025 (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o luna
Întrecerea s-a organizat cu ocazia Campionatelor Naționale care s-au desfășurat la Galicea Mare. Cu ocazia Campionatelor Naționale de junioare (I, II și III) la oină, desfășurate la Galicea Mare, în județul Dolj, a fost organizată o nouă ediție a concursului Miss Oinița, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Comunei Galicea Mare. Pe parcursul concursului, au fost trei probe: prezentarea sportivei, a zonei de unde provine și a portului popular tradițional; cunoașterea regul

Bărbat găsit mort într-un apartament din Vaslui. Vecinii s-au mobilizat pentru a-i organiza înmormântarea: „Sărac, abătut cum era, sărea tot timpul să ajute”

Adevarul acum o luna
Un bărbat de 52 de ani a fost găsit fără viață miercuri după-amiază, 13 august, în apartamentul său din Vaslui. Descoperirea a fost făcută după ce o locatară, deranjată de mirosul puternic de pe scară, a sunat la 112, suspectând că vecinul său ar fi murit.

Bilete de tratament pentru pensionari

Ziarul Vaii Jiului acum o luna
Vești importante pentru pensionari și persoanele interesate de tratamente balneare! Pentru seria cu numărul 11 din acest an, mai sunt disponibile 48 de bilete de tratament, cu plecare în perioada 14 – 17 august. Ce stațiuni mai au locuri și cum pot fi obținute biletele, aflați în materialul următor. Casa Județeană de Pensii anunță că mai sunt 48 de bilete de tratament disponibile pentru seria care începe între 14 și 17 august 2025. Acestea sunt distribuite în mai multe stațiuni balnea

Video Orașul cu cea mai înaltă clădire din Transilvania. Cu ce seamănă primul zgârie-nori construit în epoca Ceaușescu la Satu Mare

Adevarul acum o luna
Cea mai înaltă clădire din Transilvania se înalță la aproape 100 de metri și este punctul de reper al orașului Satu Mare. Arhitectura Palatului Administrativ a stârnit numeroase controverse, dar unii specialiști au considerat-o drept una dintre cele mai reușite astfel de construcții.

Brânza ciobanilor sinistrați din Suceava, SALVATĂ cu elicopterul Black Hawk al SMURD

Gandul acum o luna
Un elicopter SMURD Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) a desfășurat o misiune de monitorizare și recunoaștere aeriană a zonelor montane din județul Suceava, afectate de inundații. În cadrul misiuni, 300 de kilograme de produse lactate au fost preluate de la stânele izolate, pentru a nu se strica. „În cursul acestei dimineți, elicopterul SMURD Black Hawk, aparținând Inspectoratului General de Aviație, a desfășurat o misiune de monitorizare și recunoaștere aeriană a

Brânza ciobanilor sinistrați din Suceava, SALVATĂ cu elicopterul Black Hawk al SMURD

Gandul acum o luna
Un elicopter SMURD Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) a desfășurat o misiune de monitorizare și recunoaștere aeriană a zonelor montane din județul Suceava, afectate de inundații. În cadrul misiuni, 300 de kilograme de produse lactate au fost preluate de la stânele izolate, pentru a nu se strica. „În cursul acestei dimineți, elicopterul SMURD Black Hawk, aparținând Inspectoratului General de Aviație, a desfășurat o misiune de monitorizare și recunoaștere aeriană a

Foto Un elicopter Black Hawk a intervenit pentru a evacua branză de la stânele izolate din Broșteni. Sute de kilograme, transportate

Adevarul acum o luna
Un elicopter SMURD Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) a desfășurat o misiune de monitorizare și recunoaștere aeriană a zonelor montane din județul Suceava, afectate de inundații. În cadrul misiuni, 300 de kilograme de produse lactate au fost preluate de la stânele izolate, pentru a nu se strica.