Scoţianul Murray i s-a alăturat ieri sîrbului Djokovici în finala de la Melbourne

Trei ore şi 46 de minute. Atît a durat a doua semifinală masculină de la Australian Open, o lungime demnă de înfruntarea unor adversari care au de partea lor argumente un pic diferite. Murray este tipul creativ pînă la visare uneori, cu reflexe de boxer agil presărate printr-o dantelărie de slice-uri, scurte şi lovituri moi, cu înţepături din lancea lungului de linie asortate unor efecte îmbătătoare. Ferrer e mai direct, discută cu racheta sa în termeni de linii drepte, o imensă cantitate de alergare pe teren şi un efort fizic potrivit unui maratonist. De altfel, spaniolul parcurge un kilometru în 3 minute şi 25 de secunde, iar uneori face 90 de kilometri pe zi cu bicicleta.

Scorul aiurit

Andy a cîştigat, 4-6, 7-6 (2), 6-1, 7-6 (2), o bătălie cu adversarul, cu sine şi cu emoţiile. A survolat cîteva momente-cheie cu nonşalanţa sa ce pare vecină cu nepăsarea, dar e departe de aşa ceva. A pierdut chiar şirul scorului în actul secund: "Credeam că e 4-3, şi abia cînd l-am auzit pe arbitru anunţînd 5-5 mi-am dat seama că am salvat o minge de set". Apoi, a avut un break în faţă şi minge de două în setul patru, dar s-a văzut egalat. Pînă la urmă, a încheiat meciul cu o minge-bijuterie la fileu.

Rivali de mici

În finala de duminică, scoţianul îl va întîlni pe Novak Djokovici. Andy e mai vîrstnic decît Nole cu exact o săptămînă, cei doi ştiindu-se încă din copilărie. "Cred că am jucat prima dată împotriva lui cînd aveam 13 ani", şi-a amintit Murray. "Ne-am mai întîlnit pînă pe la 15, apoi drumurile ni s-au despărţit un pic. Doar cînd am progresat amîndoi în circuit ne-am regăsit, am reînceput să ne antrenăm împreună". Acel prim meci s-a disputat la Tarbes. "Am cîştigat probabil 6-0, 6-1", a spus Andy, "dar multe s-au schimbat