Valencia a pierdut meciul retur cu Sevilla, scor 1-2, dar s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Regelui, datorită golului marcat în deplasare, „liliecii” impunându-se cu 1-0 în prima manşă, pe tern propriu.
Roberto Soldado a deschis scorul pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan, în minutul 66, gazdele reuşind să întoarcă rezultatul prin golul lui Ivan Rakitic şi autogolul lui Victor Ruiz, insuficient însă pentru calificare.
Învinsă în meciul tur de Cordoba, echipă de liga a doua, scor 1-2, Espanyol s-a impus dramatic pe teren propriu cu 4-2 şi merge mai departe în Cupa Regelui.
Alvaro Vazquez a fost eroul serii pentru catalani, prin hattrick-ul pe care l-a reuşit, inclusiv golul calificării din minutul 88, Didac Vila trecându-şi şi el numele pe lista marcatorilor, în timp ce oaspeţii au punctat prin Aguilar şi Diaz.
Jose Barkero, Roger Marti, Vicente Iborra şi Ruben Suarez au înscris golurile prin care Levante a câştigat cu 4-0 în faţa celor de la Alcorcon şi s-a calificat în sferturile Cupei Regelui cu scorul general de 5-2.
Valencia a pierdut meciul retur cu Sevilla, scor 1-2, dar s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Regelui, datorită golului marcat în deplasare, „liliecii” impunându-se cu 1-0 în prima manşă, pe tern propriu.
Roberto Soldado a deschis scorul pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan, în minutul 66, gazdele reuşind să întoarcă rezultatul prin golul lui Ivan Rakitic şi autogolul lui Victor Ruiz, insuficient însă pentru calificare.
Învinsă în meciul tur de Cordoba, echipă de liga a doua, scor 1-2, Espanyol s-a impus dramatic pe teren propriu cu 4-2 şi merge mai departe în Cupa Regelui.
Alvaro Vazquez a fost eroul serii pentru catalani, prin hattrick-ul pe care l-a reuşit, inclusiv golul calificării din minutul 88, Didac Vila trecându-şi şi el numele pe