Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal l-a învins pe Roger Federer şi este primul finalist de la Australian Open

Publicat in Antena 3, joi 26 ianuarie 2012 ·

Rafael Nadal a revenit după ce a pierdut primul set în faţa lui Roger Federer şi s-a impus în prima semifinală masculină de la Austrlian Open cu 6-7, 6-2, 7-6, 6-4, la capătul a trei ore şi 42 de minute de joc.

A fost cea de-a 18 victorie a jucătorului iberic în faţa marelui său rival în cele 27 de meciuri directe şi prima întâlnire dintre cei doi la un turneu de Grand Slam din 2005 încoace care nu a avut loc în finală.

În ultimul act de la Melbourne, acolo unde a câştigat în 2009, Nadal îl va înfrunta pe câştigătorul celeilalte semifinale, care se va disputa între liderul mondial Novak Djokovic şi britanicul Andy Murray.

„A fost încă un meci fantastic. În urmă cu două săptămâni, nici nu-mi imaginam că aş putea ajunge în finală. Este un adevărat vis că am reuşit să ajung aici”, a spus Nadal la finalul întâlnirii.

Jucătorul spaniol ajunge în a patra finală consecutivă de Grand Slam, reuşind însă să se impună doar la Roland Garros, anul trecut, chiar în faţa lui Federer. La Wimbledon şi US Open, Nadal a pierdut de fiecare dată împotriva lui Djokovic.

În ciuda înfrângerii, Federer a găsit puterea să glumească: „Nu am mai pierdut un meci de mult timp. Nu trebuie să vă pară prea rău pentru mine”.

„Mereu este o onoare să joc împotriva lui Roger. Îi doresc numai bine în noul sezon. Este fantastic să ai în faţă un adversar cu un joc complet şi mereu învăţ câte ceva”, a concluzionat Nadal, înainte de a părăsi Arena Rod Laver.

Rafael Nadal a revenit după ce a pierdut primul set în faţa lui Roger Federer şi s-a impus în prima semifinală masculină de la Austrlian Open cu 6-7, 6-2, 7-6, 6-4, la capătul a trei ore şi 42 de minute de joc.

A fost cea de-a 18 victorie a jucătorului iberic în faţa marelui său rival în cele 27 de meciuri directe şi prima întâlnire dintre cei doi la un turneu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 4 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°