Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa Africii: Gabon şi Tunisia s-au calificat în sferturile de finală

Publicat in Antena 3, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

Gabon şi Tunisia au obţinut victorii dramatice în etapa a doua a grupei C de la Cupa Africii şi şi-au asigurat deja calificarea în sferturile de finală.

Gabonul, una dintre ţările organizatoare, alături de Guinea Ecuatorială, a câştigat cu 3-2 în faţa Marocului, la capătul unui meci cu un final nebun.

Houssine Kharja a deschis scorul pentru marocani, în prima repriză, însă gazdele au revenit prin golurile marcate de Pierre-Emerick Aubameyang şi Daniel Cousin în minutele 77 şi 79.

Gazdele s-au văzut egalate în minutul 90, atunci când acelaşi Kharja a transformat un penalty, însă Zita Mbanangoye a înscris în prelungirile dictate de arbitru şi a stabilit rezultatul final.

„Din punct de vedere tactic, am pierdut meciul în ultimele 20 de minute. Echipa nu a părut capabilă să facă ceea ce a făcut de multe ori în trecut”, a declarat belgianul Eric Gerets, antrenorul naţionalei Marocului.

De cealaltă parte, tehnicianul gazdelor, Gernot Rohr, a lăudat caracterul elevilor săi: „Să pierzi în final un avantaj de 2-1 şi totuşi să reuşeşti să câştigi meciul. Acest lucru arată determinarea incredibilă a echipei”.

În celălalt meci al grupei, Tunisia a învins cu 2-1 naţionala Nigerului, aceasta din urmă reuşind să înscrie primul său gol la Cupa Africii. Autorul acestuia a fost William Tonji Ngounou, care a anulat avantajul luat de tunisieni după ce Youssef Msakni deschisese scorul în minutul 4.

Niger trebuie să mai aştepte însă şi pentru primul punct câştigat la Cupa Africii, pentru că Issam Jemaa a înscris golul victoriei pentru Tunisia în minutul 90, asigurând astfel calificarea campioanei din 2004.

În ultima etapă, Gabon şi Tunisa vor juca pentru primul loc în grupă, în timp ce Niger şi Maroc vor încerca să obţină primele puncte.

Gabon şi Tunisia au obţinut victorii dramatic

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 3 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Volei Alba Blaj, victorie electrizantă în turul semifinalelor Cupei CEV, revenind de la 1-2 la seturi cu Vasas Budapesta!

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Echipa română Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-2 (24-26, 25-19, 9-25, 25-18, 15-9) în manșa tur a semifinalelor Cupei CEV în deplasarea de la Budapesta, cu Vasas. Returul este programat marți, 11 martie, de la ora 18:00, la Blaj. Alba Blaj Vasas Obuda

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum o ora
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 2 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

VIDEO Locul din Botoșani care se „bate” cu Sibiu, Brașov și Râșnov în competiția Destinația Anului 2025. Cum poți vota

Botosani News acum 54 minute
Cornisa Aquapark & Sports Botoșani este cel mai mare și modern complex de agrement din nordul României, fiind o destinație ideală pentru relaxare, distracție și activități sportive, atât pentru botoşăneni, cât și pentru turiștii din alte zone. Situa

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum 2 ore
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°