Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunea Bilbao, cu un pas în semifinale: 2-4 acasă la Schalke, Marica a fost pe bancă! Vezi scorurile şi marcatorii din sferturile EL

Publicat in Pro Sport, vineri 30 martie 2012 ·

Raul şi Llorente au reuşit câte o "dublă", dar echipa lui Marica este ca şi eliminată, după ce a primit de la Bilbao trei goluri în ultimele 15 minute

Athletic Bilbao a învins aseară cu 4-2 pe terenul lui Schalke, în turul sferturilor de finală ale Europa League. Aflată la prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon european, echipa lui Ciprian Marica (26 de ani), doar rezervă aseară, are şanse infime de a juca finala de la Bucureşti.

Athletic Bilbao a oprit seria de trei înfrângeri consecutive suferite pe teren german în cupele europene! Deşi meciul a început cu o ocazie mare a lui Huntelaar (12), cei 52.000 de fani prezenţi la meci au amuţit la greşeala uriaşă a lui Hildebrand, care a bâlbâit o minge în careul mic şi i-a permis lui Llorente deschiderea scorului (20). Raul a replicat însă imediat (21), cu o execuţie "marcă-înregistrată": şut din patru metri, de la colţul scurt, după o centrare din lateral! Farfan (24), Llorente (32) şi acelaşi Raul (36) au animat prima repriză, iar lucrurile păreau că intră pe făgaşul normal după pauză, când golgheterul all-time al cupelor europene l-a bătut pe Iraizoz cu un voleu imparabil de la 20 de metri (53).

UCIŞI PE FINAL

Impulsionaţi de reuşită, "minerii" au încercat să dea oaspeţilor lovitura de graţie, dar Fuchs şi Raul l-au iertat pe Iraizoz la aceeaşi fază (64). Iar bascii şi-au penalizat adversarul! Llorente a egalat cu o lovitură de cap imparabilă la un corner (73), iar De Marcos a taxat degringolada nemţilor, cu o execuţie elegantă (81), care l-a învins pe veteranul Schober, introdus după pauză în locul accidentatului Hildebrand. Pe final, Raul a avut două şanse de a realiza "hat-trick"-ul. Mai întâi, bara s-a opus egalării, iar Iraizoz a fost erou la şutul din şase metri al aceluiaşi Raul, a cărui "dublă" n-a fost suficientă pentru a salva meciul. Munianin (90+3) a închis tabela

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 13 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 53 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°