Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL! CFR, la un pas de dezastru din cauza Federaţiei! "Am întrebat acolo şi ne-au zis să procedăm aşa" Cum plăteşte acum campioana României

Publicat in Pro Sport, miercuri 22 august 2012 ·

UPDATE Ioan Andone a explicat cum s-a ajuns la această eroare şi de ce Maftei şi Piccolo nu şi-au ispăşit suspendările deşi CFR nu s-a bazat pe ei în preliminarii.

"Piccolo a fost suspendat după un meci cu Basel, ultimul din grupe. El şi Maftei mai au acum de stat, pentru că nu i-am pus pe listă. Noi nu i-am trecut în lotul UEFA pentru meciul cu Slovan şi ei nu le-au calculat etapele de suspendare. Cei de la noi au întrebat la FRF cum să procedeze şi cei de la Federaţie au zis că nu trebuie să îi punem pe listă. Nu are acum sens cine a greşit. Ne gândim la meciul retur", a declarat Ioan Andone la conferinţa de presă de la finalul partidei.

Varianta lui Ioan Andone a fost confirmată şi de Iuliu Mureşan, la Sport.ro: "Aşa s-a interpretat. Noi am întrebat la FRF, la departamentul internaţional şi ne-au spus cum să facem. Nu am găsit nici până acum în regulament paragraful după care s-a judecat aseară, dar asta e. Nu e nicio problemă. Se modifică foarte des regulamentele şi nu suntem anunţaţi. Vin înştiinţări la FRF în engleză şi sunt cuvinte interpretabile. Nu ştiu ce să zic. Am greşit, asta e"

Dacă ar fi fost trecuţi pe lista UEFA pentru meciul cu Slovan Liberec, cei doi ar fi fost

Ioan Andone a avut numai şase rezerve aseară, niciunul dintre fotbaliştii de pe bancă nefiind fundaş, asta după ce UEFA l-a scos de pe listă pe Piccolo

În acest sezon, Piccolo mai avea de ispăşit două etape de suspendare în urma unei eliminări din 2010, iar Maftei încă trei runde. Ardelenii nu au studiat însă atent regulamentul UEFA, care prevede că jucătorii îşi ispăşesc etape de suspendare doar dacă sunt trecuţi în lotul lărgit pentru o dublă manşă. Ardelenii au crezut că aceştia îşi vor anula două etape de suspendare dacă nu vor fi trecuţi în lotul pentru dubla cu Slovan. Andone a pregătit meciul de aseară cu Piccolo ca variantă de r

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 8 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°