Străinii de la echipă nu sunt de acord cu Ioan Ovidiu Sabău, însă tehnicianul are alături de el galeria şi greii din vestiar.
Sabău le-a spus jucătorilor la pauză că simte că este lucrat de unii dintre ei.
Rapid - CFR Cluj (3-2) a fost un meci cu un scenariu care se poate repeta o dată la un secol. Ardelenii au condus cu 2-0, Rapid a rămas în inferioritate numerică, galeria a intrat în protest, iar la pauză Giuleştiul se pregătea de război civil. În vestiar, Sabău le-a spus jucătorilor că vor să-l cureţe, în peluză erau mulţi care aveau aceeaşi impresie, însă scenariul de care vorbim a fost rescris. O sursă Pro Sport a povestit în numărul de ieri al ziarului ceea ce le-a transmis tehnicanul jucătorilor săi, iar Vali „Bulgaru“, şeful galeriei, a avut aceeaşi impresie: „În prima repriză au fost momente în care am crezut că fotbaliştii au vrut să-şi lucreze antrenorul“. Ieri, Pro Sport a vorbit cu alţi oameni din anturajul echipei, iar aceştia au confirmat discursul „Moţului“ de la pauză.
Pancu şi Grigore alături de „Moţ“
Totuşi se naşte o nouă întrebare: de ce jucătorii şi-au schimbat atitudinea în partea a doua a meciului? Se pare că la pauză, cei care au vrut să scape de Sabău s-au speriat de atitudinea galeriei, care după 0-2 şi-a strâns steagurile şi a părăsit peluza. Mai mult, nu toţi jucătorii îl vor pe Sabău plecat. În acest moment, tehnicianul are susţinerea liderilor din vestiar, Daniel Pancu şi Nicolae Grigore. Interesant este că niciunul dintre cei doi nu s-a aflat la pauză în vestiar. „Pancone“ a stat în tribună, iar „Grig“ s-a încălzit pe gazon. Din tabăra contestatarilor fac parte jucătorii străini de la echipă, aceştia fiind nemulţumiţi că antrenorul nu comunică foarte mult cu ei. „Conducerea l-a sprijinit necondiţionat pe Sabău, galeria la fel, iar contestatarii antrenorului s-au speriat de reacţia fa