Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum explică magistraţii braşoveni pedeapsa pe care i-au dat-o Şerban Huidu? "E deplin conştient de consecinţele faptelor sale, pe care a înţeles să şi le asume"

Publicat in Cancan, joi 18 octombrie 2012 ·

„Procesul de individualizare a pedepsei în cazul acestor infracţiuni este îngreunat de faptul că acestea se plasează la extremele elementelor constitutive ale infracţiunii în sensul că, sub aspectul laturii subiective sunt săvârşite cu o formă minimă de vinovăţie, respectiv culpă, iar sub aspectul rezultatului produs se plasează la limita maximă a gravităţii. Elementul fundamental în procesul de individualizare este însa elementul subiectiv în condiţiile în care rezultatul socialmente periculos nu a fost urmărit de făptuitor. Din această perspectivă conduita culpabilă care s-a reţinut în sarcina inculpatului Huidu Şerban Sebastian, deşi de natură a atrage răspunderea sa penală, se plasează la un nivel relativ redus, astfel cum am menţionat anterior şi se circumscrie unui complex de factori cauzali dintre care nici unul excesiv. Nu în ultimul rând în procesul de individualizare a pedepsei instanţa a avut în vedere împrejurarea că scopul procesului penal a fost deja parţial atins inculpatul fiind, prin atitudinea manifestată pe parcursul întregii acestei proceduri, pe deplin conştient de consecinţele faptelor sale pe care a înţeles să şi le asume. De altfel din această perspectivă a asumării consecinţelor faptelor sale instanţa va observa că, deşi inculpatul ar fi avut în continuare dreptul să conducă un autovehicul până la finalizarea procesului penal putând solicita instanţei sau organelor de urmărire penală o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, acesta nu a uzat de acest drept. Faţă de toate aceste considerente, ţinând seama şi de celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, de limitele de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită astfel cum acestea au fost modificate ca urmare a incidenţei în cauză a art. 320/1 Cod procedură penală, în baza art. 178 alin. 2 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penal

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 2 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 3 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum 46 minute
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

România, sub cod roșu de caniculă și vijelii violente. Avertismente meteo de ultimă oră de la ANM

HotNews acum 29 minute
România se confruntă cu o nouă zi de căldură sufocantă, marcată de temperaturi caniculare și urmate de furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări cod roșu, portocaliu și galben, valabile marți și miercuri,

Video Fiica lui Ozzy Osbourne a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath. Cum a reacționat artistul

Adevarul acum o ora
Fiica lui Ozzy Osbourne, Kelly, a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath şi al tatălui ei Ozzy Osbourne, în Marea Britanie. Aceasta urmează să se căsătorească cu muzicianul de la Slipknot, Sid Wilson.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 52 minute
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

ANM: Până în august vor fi temperaturi ridicate și precipitații puține în România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 7-14 iulie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

30°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°