„Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că la data de 16 octombrie 2011, în jurul orelor 11.40, împreună cu soţia sa, martora Huidu Cristina Maria, cu cei doi copii şi cu martora P. Marinela Steluţa, a plecat din oraşul Predeal spre municipiul Braşov, deplasându-se cu autoturismul marca Mercedes Benz ML, cu nr. de înmatriculare B 111 LOL. Împreună cu ei, însă cu un alt autoturism, marca Volvo, au plecat şi martorii M. Anca Elena, cumnata sa, împreună cu copilul şi cu tatăl copilului, martorul Vulturu Răzvan, aceştia deplasându-se în faţa autoturismului condus de inculpat. Inculpatul a precizat că drumul nu era aglomerat, nu se circula în coloană pe niciunul din sensurile de mers iar afară fulguia, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă. Când a ajuns în zona localităţii Timişul de Sus, la începutul unei pante, înainte de o curbă la dreapta, a simţit că autoturismul pe care îl conducea a început să derapeze şi să pătrundă pe contrasens şi, deşi a încercat, prin manevre aproape instinctuale, să readucă autoturismul pe traiectoria iniţială, nu a reuşit, intrând în coliziune cu un autoturism de culoare roşie care circula pe sensul opus. Inculpatul a menţionat că nu poate preciza viteza de rulare a autoturismului pe care îl conducea şi nici nu poate aprecia viteza autoturismului care venea din sens opus şi cu care a intrat în coliziune. Inculpatul a mai precizat că, anterior accidentului, soţia sa s-a întors în spate către copii, moment în care crede că s-a uitat şi el spre soţia sa, fără însă a pierde din câmpul vizual drumul", se mai arată în documentul emis de Judecătoria Braşov.
Huidu nu prezenta tulburări neuropsihice
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice care să stabilească dacă, raportat la înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei care atestă faptul că la data de 29 decemb