Spectacol total ieri la Australian Open, elveţianul Stanislas Wawrinka fiind la un pas de o mare surpriză, eliminarea numărului 1 mondial, sârbul Novak Djokovici, încă din turul 4.
Partida a fost dramatică, Djokovici reuşind să se impună foarte greu, în cinci seturi, 1-6, 7-5, 6-4, 6-7, 12-10. Campion olimpic în 2008, Wawrinka a început perfect meciul, câştigând primul set. Djokovici a revenit şi părea că nu va avea probleme. Încrâncenarea cu care a luptat Wawrinka a depăşit însă orice aşteptări şi l-a obligat pe Djokovici la un efort extraordinar.
Perechea Horia Tecău/Bethanie Mattek-Sands a pierdut în primul tur la dublumixt la Australian Open. Românul şi americanca, deţinătorii titlului, au fost eliminaţi de cuplul ceh Lucie Hradecka/ Frantisek Cermak, scor 4-6, 7-5 (7-5), 10-8.
A fost o reeditare a întâlnirii din turul inaugural de la ediţia de anul trecut a turneului australian, când tandemul Horia Tecău/Mattek- Sands s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 10-6.
Perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu, cap de serie numărul 13, a fost eliminată în optimile probei de dublu feminin. Româncele au fost învinse de rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, favorite numărul 4, scor 4-6, 6-1, 6-2.