Internaționalul român Alexandru Maxim a reușit un transfer de senzație. Maxim a semnat cu formația germană VfB Stuttgart. Sursa: www.vfb.deSursa: FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ
1 /.
Fostul jucător al echipei Pandurii Târgu Jiu a mărturisit că și el a fost uimit de rapiditatea cu care s-a încheiat tranzacția.
"Transferul la Stuttgart este un pas important în carierea mea, îmi doresc să confirm.
Va fi însă foarte greu, fiindcă ei au jucători valoroşi, însă voi face tot ce depinde de mine ca să mă impun. A fost o ofertă neaşteptată, pentru că se discuta de alte echipe.
Totul s-a petrecut foarte rapid. Ma bucur că s-a rezolvat, îmi doream un transfer în străinătate.
Nu am luat legătura cu noii mei colegi, dar am vorbit aproape două ore cu antrenorul şi am rămas impresionat de mentalitatea lor. Sigur mă voi adapta rapid", a spus Maxim la Dolce Sport.
Fotbalistul român va avea un salariu de 20.000 de euro pe lună şi va purta tricoul cu numărul 44.
Maxim este al patrulea român la Stuttgart după Ionel Ganea (107 meciuri, 34 goluri), Florin Răducioiu (19 meciuri,4 goluri) și Ciprian Marica (93 de meciuri, 19 goluri).