Asociaţia Suporterilor Englezi nu doreşte să ţină un moment de reculegere în memoria „Doamnei de Fier“
Pe 15 aprilie se împlinesc 24 de ani de la „Dezastrul de pe Hillsborough“, unde au murit 96 de fani ai lui Liverpool. Pe 8 aprilie a murit fostul prim ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, un personaj controversat, mai ales în rândul iubitorilor de fotbal din Anglia. „Doamna de fier“ este recunoscută ca fiind liderul care s-a implicat foarte mult în tragedia care s-a petrecut în urmă cu mai mult de două decenii.
Maniera în care a instrumentat celebrul caz de la Hillsborough i-a atras, însă, antipatia majorităţii suporterilor din Anglia. Drept urmare, mai multe galerii ale cluburilor din Albion au de gând să boicoteze orice încercare de comemorare a fostului prim-ministru britanic. „Ar fi o mare greşeală ca pe stadioane să se ţină un moment de reculegere pentru Thatcher. Ea a condus şedinţele care au urmat dezastrului de la Hillsborough, iar de la acele şedinţe nu există nicio notiţă, nicio înregistrare, nimic. Nu ştim ce s-a întâmplat şi de ce s-a implicat. Vrem în continuare transparenţă totală şi să aflăm adevărul“, a spus Margaret Aspinall, preşedintele asociaţiei formată din familiile victimelor de la Hillsborough.
Controversa a plecat de la intenţia preşedinţilor de la Wigan şi Reading, care doreau să ceară fanilor să ţină un moment de tăcere în memoria lui Margaret Thatcher. Curios sau nu, Reading are meci în weekend chiar cu Liverpool. Ulterior, oficialii lui Reading au menţionat că momentul de reculegere va fi ţinut pentru victimele de la Hillsborough.
Asociaţia Suporterilor Englezi nu doreşte să ţină un moment de reculegere în memoria „Doamnei de Fier“
Pe 15 aprilie se împlinesc 24 de ani de la „Dezastrul de pe Hillsborough“, unde au murit 96 de fani ai lui Liverpool. Pe 8 aprilie a muri