„Guriţă“ a fost pe teren la ultimul eşec suferit de Barcelona cu 4-0. Se întâmpla în 2007, în semifinalele Cupei Spaniei
Fostul fundaş dreapta al lui Getafe, Atletico Madrid şi Milan crede că Bayern a câştigat meciul din punct de vedere fizic, capitol la care Barcelona suferă enorm
Şocul produs de Bayern München marţi seară a pus la lucru mulţi statisticieni. Întrebarea, aceeaşi: „Când a fost înfrântă Barcelona ultima oară cu 4-0?”. Şase ani au trecut de atunci. Se întâmpla tot în semifinale, dar în cele ale Cupei Spaniei. În faţa catalanilor nu era un colos al Europei, ci Getafe, echipă din care făcea parte şi Cosmin Contra, iar la Barça jucau Ronaldinho, Eto’o sau Puyol. Fostul fundaş dreapta îşi aminteşte de acea partidă: „În tur ne bătuseră cu 5-2 şi se credeau calificaţi în finală. Au venit relaxaţi. Noi ne‑am văzut de treaba noastră, am dat repede două goluri şi cred că i-am surprins. S-au trezit abia când noi aveam 3-0, au avut nişte ocazii, dar le-am mai dat unul până la final şi ne-am calificat. Îmi aduc aminte că puţini au crezut în noi, au fost ecouri în presa din Spania, dar nu ca acum”.
„Barcelona are nevoie de o schimbare”
Cosmin Contra spune că nu se aştepta ca Barcelona să primească o corecţie atât de dură. Din punctul de vedere al fostului internaţional, rezultatul cu Bayern ar putea însemna sfârşitul unui ciclu. „Nu-mi venea să cred că nemţii au avut iniţiativă din primul minut. În ultimii cinci ani, Barcelona nu a avut rival în Europa şi de-aia mi-a fost atât de greu să cred”, a mai spus „Guriţă” care şi-a dat cu părerea şi despre şansele catalanilor la meciul retur: „Bayern e prea puternică să piardă o astfel de calificare. Cred că la Barcelona e nevoie de nişte schimbări. Ori să plece unii fotbalişti, ori să vină alţii, cert e că Barca are nevoie de fotbalişti mai masivi. Nemţii au câşti