Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perez candidează pentru un nou mandat la conducerea Realului

Publicat in Pro Sport, vineri 31 mai 2013 ·

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, şi-a prezentat, vineri, candidatura pentru un nou mandat la conducerea grupării madrilene, alegerile urmând să aibă loc la 16 iunie, informează AFP.

Până în prezent, Perez este singurul candidat pentru postul de preşedinte.

"Am câştigat trofee. Un campionat al Spaniei, cu cifre extraordinare (100 de puncte, 121 de goluri), o Cupă a Spaniei şi am reuşit trei semifinale ale Ligii Campionilor. Dar nu ne mulţumim cu atât. Vom continua să ne luptăm pentru al zecelea trofeu al Ligii Campionilor", a decarat Florentino Perez.

Perez nu a făcut niciun comentariu în privinţa identităţii succesorului tehnicianului Jose Mourinho la Real Madrid.

Potrivit presei spaniole, clubul madrilen este din ce în ce mai interesat de antrenorul Jupp Heynckes, având în vedere faptul că Paris Saint-Germain nu ar vrea să renunţe la serviciile lui Carlo Ancelotti.

Perez nu a comentat nici recentele afirmaţii ale unuia dintre predecesorii săi, Ramon Calderon, care a spus joi că alegerile de la Real Madrid sunt "un simulacru".

Comentariile lui Calderon s-au bazat pe o recentă modificare a statutelor clubului, care îi obligă acum pe candidaţii la postul de preşedinte să prezinte "în mod personal" o garanţie echivalentă cu 15 la sută din bugetul total al clubului, adică 75 de milioane de euro.

În septembrie 2012, socios au adoptat două măsuri prin care s-au înăsprit condiţiile pentru candidaţi. Până atunci fiecare candidat la postul de preşedinte al clubului trebuia să fie socio de 10 ani. Această perioadă a fost mărită la 20 de ani, mărindu-se şi valoarea garanţiilor financiare.

Sursa: Mediafax

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, şi-a prezentat, vineri, candidatura pentru un nou mandat la conducerea grupării madrilene, alegerile urmând să aibă loc la 16 iunie, informează A

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 34 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 29 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 11 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°