Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde poți să îți lași copilul pe timpul verii? Vezi cât costă grădinițele cu program special sau bonele, în Alba

Publicat in Alba24, joi 4 iulie 2013 ·

A sosit vacanța de vară, iar, dacă pentru elevi, acesta este un motiv de mare bucurie, nu același lucru pot să spună părinții unui copil de grădiniță, rămași, brusc, fără un loc unde să-și ducă micuții timp de aproape trei luni. Grădinițele de stat își închid porțile pe timpul verii, cele particulare sunt scumpe, o bonă este o opțiune „de lux” pentru unii, iar, astfel, celor care nu își permit aceste servicii le rămân puține soluții la această problemă.

Ce opțiuni „de vară” au părinții unui copil cu vârsta între 2 și 3 ani?

Problema găsirii unui loc într-o instituție pentru copii cu vârsta între 2 şi 3 ani, pe timpul verii, este una serioasă pentru părinţi. Dacă aceștia lucrează 8 ore pe zi pentru a-şi întreţine familia, dacă bunicii nu sunt disponibili să îi îngrijească pe cei mici și dacă părinții nu dispun de resurse pentru a-i da în grija unei bone sau la o grădiniță privată, situația poate fi dificilă: statul nu oferă sprijin suficient acestei categorii de părinți, pe timpul verii.

Părinții cheltuie până la 740 lei pe lună pentru o grădiniță particulară

Totuși, părinții au la dispoziție câteva soluții, pentru care trebuie să scoată din buzunar sume mai mari sau mai mici de bani, în funcție de pretenții. Pentru o bonă, părinții vor plăti cel puțin 400 lei pe lună pentru un program scurt și între 600 și 1.000 lei, pentru un program de 8 ore.

În Alba Iulia există grădiniţe particulare, deschise pe tot parcursul anului, la care se pot înscrie copii cu vârste pornind de la 2 ani.

Una dintre acestea este Grădinița „Licurici” din Alba Iulia, care dispune de o grupă pentru copii sub 3 ani, iar, potrivit conducerii, în funcție de solicitări, s-ar putea înființa încă o grupă. Grădinița funcționează între orele 7.30 și 18.00, iar tariful pe lună ajunge la 740 de lei, cu masă inclusă. De asemenea, grădiniţa funcţionează şi după un „program

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 52 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°